Conform Libertatea: Descoperiri ornitologice: păsări ce urlă mai tare ca elefanții
Cercetătorii au identificat două specii de păsări, clopoțelul cu gât golaș (Procnias nudicollis) și seriema cu picioare roșii (Cariama cristata), ale căror strigăte ating un nivel sonor remarcabil de 120 decibeli. Acest volum este comparabil cu zgomotul produs de un ciocan pneumatic sau de motoferăstraie, depășind chiar și răgetul elefanților. Descoperirea, publicată în portalul IFL Science, adaugă două noi specii în competiția pentru titlul de cele mai zgomotoase creaturi din regnul păsărilor.
Studiul, condus de João K. T. Menezes în timpul doctoratului său la UMass Amherst, a implicat analiza sunetelor emise de 123 de specii diferite. Pentru a realiza măsurătorile, echipa a utilizat telemetre cu laser, similare celor folosite pe terenurile de golf, și un aparat portabil pentru evaluarea nivelului de sunet. Un aspect notabil este că, pentru 113 dintre speciile studiate, astfel de măsurători detaliate nu fuseseră efectuate anterior.
Niveluri sonore record în lumea păsărilor
Măsurătorile au relevat o diferență impresionantă de 58,3 decibeli între cea mai zgomotoasă și cea mai liniștită specie analizată. În contrast cu sunetele modeste ale unui colibri, care au atins doar 64 de decibeli, comparabil cu intensitatea unei conversații obișnuite, clopoțelul cu gât golaș și seriema cu picioare roșii au atins un prag record de 120 decibeli. Cântecul păsării-clopotel, în particular, este la fel de intens ca cel al utilajelor grele din construcții.
„Am descoperit diferențe extrem de mari în intensitatea maximă a sunetelor emise de cele 123 de specii analizate”, au subliniat autorii studiului. Această gamă largă de intensități sugerează adaptări specifice fiecărei specii, legate de mediul înconjurător și de nevoile lor de comunicare.
Factori fizici și evolutivi ai vocalizărilor puternice
Cercetătorii au observat o corelație între intensitatea sunetului emis de păsări și anumite caracteristici fizice. Mărimea corpului și lățimea ciocului par să joace un rol important, păsările mai mari, cu o musculatură mai dezvoltată și ciocuri mai late, producând, în general, sunete mai puternice.
Această caracteristică ar putea avea o explicație evolutivă. „Păsările mai mari și mai puternice sunt, probabil, mai puțin vulnerabile în fața prădătorilor, ceea ce le permite să-și facă prezența auzită mai puternic”, se arată în studiu. Pe lângă avantajele defensive, intensitatea sunetului ar putea fi legată și de comportamentele de împerechere, țipetele puternice ajutând la atragerea unui număr mai mare de parteneri potențiali.
„Acest lucru ar putea avea o explicație evolutivă. Păsările mai mari și mai puternice sunt, probabil, mai puțin vulnerabile în fața prădătorilor, ceea ce le permite să-și facă prezența auzită mai puternic.” Declară cercetătorii. Totuși, Menezes subliniază că sunt necesare mai multe date pentru a înțelege pe deplin procesul din perspective ecologică și evolutivă.
O altă observație semnificativă este că unele specii de păsări pot emite sunete mai puternice decât anumite animale mult mai mari, cum ar fi elefanții. „Acesta este un indiciu că mecanismele care stau la baza acestor sunete puternice necesită o cercetare mai detaliată”, a afirmat Jeff Podos, coautor al studiului. Dificultățile practice ale realizării unor astfel de studii în sălbăticie sunt, de asemenea, recunoscute. „Aceste tipuri de cercetări nu pot fi realizate doar în laborator sau prin colectarea de date de pe internet. Este esențial să ieși în natură și să observi cu atenție ceea ce vezi și auzi”, a concluzionat Podos.
Sursa: Libertatea
