Conform G4Media: Controversele teritoriale explică criza din Ceuta și Melilla
Două articole din Constituția Marocului aruncă o lumină asupra motivelor pentru care o eventuală criză legată de orașele spaniole Ceuta și Melilla transcende simpla problemă a migrației, conform unei analize a RAI NEWS, citată de Rador.
Articolul 42 din Constituția din 2011 încredințează Regelui sarcina de a garanta „independența țării și integritatea teritorială a Regatului în limitele frontierelor sale autentice”. Deși textul nu specifică aceste frontiere sau menționează explicit Ceuta și Melilla, formularea face trimitere la o chestiune nerezolvată a Marocului modern încă de la independență.
Revendicări istorice și realități geopolitice
De-a lungul timpului, Rabatul a formulat diverse revendicări teritoriale împotriva Spaniei, vizând zone precum Tarfaya, Sidi Ifni și Sahara Occidentală. Ceuta și Melilla, alături de alte teritorii nord-africane sub suveranitate spaniolă, rămân puncte de divergență ireconciliabile între cele două țări.
Pentru Madrid, statutul acestor orașe este neschimbat și ne-negociabil: Ceuta și Melilla sunt spaniole. În viziunea Rabatului, însă, chestiunea teritorială este deschisă, fiind considerată o parte incompletă a unui proces de decolonizare.
Geografia joacă, de asemenea, un rol important. Încă din 1980, Hassan al II-lea, tatăl actualului rege, sublinia inacceptabilitatea ca „un singur stat” să controleze ambele maluri ale strâmtorii, asociind revendicarea spaniolă asupra Gibraltarului cu cea marocană asupra Ceuta și Melilla.
Situația geografică nu s-a schimbat, dar contextul relațional dintre Maroc și Spania s-a transformat radical. Cele două națiuni sunt acum profund interdependente, legate prin comerț, investiții, migrație, securitate și lupta împotriva terorismului. Cooperarea dintre Madrid și Rabat este esențială pentru ambele părți.
Acest aspect creează un paradox: Spania solicită Marocului cooperare în controlul unei frontiere a cărei suveranitate este contestată de Rabat. Astfel, un pilon al politicii spaniole și europene privind migrația se bazează pe colaborarea țării care revendică teritoriile de la acea graniță.
Contextul geopolitic și criza din 2021
Acest echilibru, deși adesea funcțional, a demonstrat fragilitatea sa pe 30 iulie, când mii de persoane, inclusiv tineri și familii, s-au îndreptat spre Ceuta. Madridul a mobilizat forțele de securitate și armata, iar Rabatul a contribuit la oprirea traversărilor și la repatrierea celor ajunși în Ceuta. Autoritățile spaniole au estimat că aproximativ 72.000 de persoane au intrat în Ceuta, dintre care circa 70.000 s-au întors în Maroc.
Cauzele concrete ale acestui episod rămân parțial neclare. Există explicații legate de probleme sociale, precum șomajul și lipsa perspectivelor pentru tineretul marocan, amplificate de informații și dezinformări pe rețelele de socializare.
O ipoteză politică sugerează utilizarea imigrației ca instrument de presiune asupra Madridului. Precedentul din 2021 alimentează această speculație, însă, deocamdată, nu există suficiente dovezi publice pentru a o confirma.
O a treia perspectivă vizează dinamica internă a Marocului. Criza a izbucnit în timpul festivităților de Ziua Tronului, un moment simbolic important. Imaginile cu tineri dispuși să-și riște viața contrastează cu imaginea unei țări în plină ascensiune. Aceasta ridică întrebarea despre cât de mult trebuie analizate evenimentele prin prisma relației cu Spania și cât de mult prin prisma dinamicii interne marocane.
Au apărut și interpretări geopolitice mai largi, inclusiv vizita președintelui Pedro Sanchez la Alger, unde a descris Algeria drept „țară prietenă” și „partener strategic”, principalul rival regional al Marocului.
Un raport al Comisiei pentru Alocări Bugetare din Camera Reprezentanților a SUA din aprilie 2026 menționează alocarea de asistență pentru Maroc, dar include și formulări care descriu Ceuta și Melilla ca orașe „administrate de Spania” situate „pe teritoriu marocan”, recunoscând revendicarea Rabatului și susținând dialogul diplomatic. Deși SUA nu au recunoscut suveranitatea marocană, formularea din documentul oficial al Congresului SUA, care reflectă revendicarea tradițională a Marocului, a atras atenția, mai ales prin coincidența temporală cu criza.
NATO este, de asemenea, implicată, prin discuțiile legate de garanțiile de apărare colectivă și de extinderea principiului securității Alianței la „360 de grade”.
Uniunea Europeană consideră Ceuta și Melilla frontiere externe, iar miniștrii de interne europeni au organizat o reuniune de urgență. Paradoxul persistă: pentru a proteja această frontieră, Spania și Europa au nevoie de cooperarea Marocului, țara care contestă suveranitatea asupra acestor teritorii.
Ceuta și Melilla, situate pe coasta africană, reprezintă pentru Spania o parte integrantă a teritoriului național, iar pentru Maroc, o problemă nerezolvată de integritate teritorială. Două poziții opuse, gestionate timp de șapte decenii prin diplomație, dar niciodată reconciliate.
Cel mai important bilanț al crizei este cel uman. Cel puțin 75 de persoane și-au pierdut viața, multe înecându-se, în timp ce sute de minori au rămas de cealaltă parte a graniței, iar familii continuă să-și caute rudele. Aceștia probabil nu au avut în vedere argumente geopolitice sau constituționale, ci doar dorința de a ajunge pe cealaltă parte. Statele pot dezbate frontiere și suveranitate, dar când granițele devin un câmp de luptă, oamenii sunt cei care plătesc prețul cel mai mare.
Sursa: G4Media
