Eleganță și întuneric în „Wuthering Heights”: O viziune controversată
Emerald Fennell, câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun film, revine în atenția publicului cu o adaptare surprinzătoare a celebrului roman „Wuthering Heights” de Emily Brontë. Lansată recent, versiunea sa s-a dovedit a fi o „fantasia” a poveștii originale, promițând o interpretare captivantă și modernă, însă cu un cost semnificativ: pierderea esenței conflictuale a personajelor.
Întunericul uitat al iubirii obsesive
Filmul eliberează o atmosferă sinistră încă de la început. Deschiderea, plină de sunete amenințătoare, sugerează o intensitate sexuală, dar se transformă rapid în obraze de moarte. Producția extravagantă, cu decoruri care par să reprezinte carnalitatea și durerea, creează o așteptare pentru o narațiune neagră, dar Fennell decide să predea o poveste benignă despre două suflete aparent nevinovate.
„Wuthering Heights” spune povestea pasională dintre Heathcliff și Catherine, dar, în viziunea lui Fennell, aceștia devin doar niște „blameless horndogs” — o alegere ce ridică întrebări despre adevărata natură a acestei iubiri devastatoare. Conform criticilor, vedem acum personaje frumoase care sunt afectate de tragedii externe, dar fără responsabilitate morală.
O adaptare fără agresivitate
Contrar romanului original, în care Brontë a explorat natura sadică a iubirii dintre cele două personaje, această nouă viziune le răpește adâncimea. „Fennell neutrează monștrii”, observă criticii, lăsând spectatorii cu o poveste lipsită de conflict real. „Catherine și Heathcliff nu sunt culpe de ceea ce au devenit; totul este datorat intervenției externe”, subliniază o recenzie recentă.
În loc să vedem ură și pasiune, asistăm la o dramatizare superficială în care „excesul estetic” devine o mască pentru lipsa de substanță narativă. Atmosfera grea a romanului lui Brontë, plină de durere și conflict, este înlocuită de o percepție distorsionată a iubirii, redusă la simple capricii ale unor tineri frumoși.
Căldura și umanitatea în povestea lui Fennell
Într-o alegere controversată, Fennell transformă personajul Nelly Dean, servitoarea Catherinei, într-o figura negativă, devenind responsabilă de tragediile care se abbat asupra cuplului. Această reinterpretare adaugă o dimensiune interesantă, dar în același timp riscantă, a unei povești deja complexe. În viziunea lui Fennell, Nelly devine „torturatoare”, un personaj care își desfășoară resentimentele personale împotriva celor care sunt considerați „mai atrăgători”.
Citatul lui Edgar Linton, care numește-o „torturatoare” pe Nelly, reflectă o schimbare radicală în dinamicile de putere din poveste. Această modificare nu face altceva decât să supună personajele principale unor judecăți care nu le aparțin, în condiții de neînțelegere și superficialitate emoțională.
Fennell promite o explorare a temeilor durere și dorință, dar alegerea de a transforma personajele principale în nevinovați lasă spectatorul cu o senzație de confuzie. Fără umanitatea tăcută ce definește lucrările lui Brontë, noua „Wuthering Heights” devine doar o simplă poveste despre frumusețe și tragism, în care audiența este lipsită de contactul profund cu natura umană.
Deși creația lui Fennell strălucește prin estetică, rămâne de văzut dacă poate reuși să atingă inimile spectatorilor așa cum a făcut-o romanul original. Se pare că, la final, o astfel de reinterpretare nu reușește să ajungă la înălțimile sumbre și tulburătoare ale operei lui Brontë.
