România vânează legal aproape 8.000-8.500 de cerbi în fiecare an, în conformitate cu cote stabilite de autoritățile de mediu și silvicultură. În timp ce aceste activități sunt prezentate ca un mijloc de control al populației de animale sălbatice și de protejare a vegetației, în realitate, circuitul economic și interesele financiare din spatele vânătorii devin tot mai evidente. În plus, industria, de multe ori, funcționează pe fundalul unor operațiuni complexe, care depășesc cu mult scopul ecologic declarat.
Controlul populației de cerbi sau afaceri profitabile?
Fenomenul vânătorii regulate a devenit un aspect stilizat al managementului faunei din România. În fiecare an, ocoalele cinegetice își estimează efectivele și propun cote de recoltă, de regulă între 5% și chiar 25% din populație. Motivația oficială vizează menținerea echilibrului ecologic și prevenirea suprapopulării, care ar putea duce la deteriorarea habitatelor și a resurselor nutritive pentru alte specii.
Recent, însă, studiile realizate de cercetători români au indicat că în anumite zone, populațiile de animale sălbatice precum cerbul, căpriorul sau capra neagră au crescut de până la 3,6 ori peste nivelul natural pe care ecosistemele îl pot susține. La Brașov, de exemplu, se constată o suprapopulare, ceea ce poate cauza deteriorări severe ale pădurilor și resurselor vegetale, din cauza presiunii animalelor asupra vegetației.
Deși Ministerul Mediului aprobă aceste cote în ideea de a proteja fauna și flora, mecanismele din spatele acestei “gestionări” pun adesea în umbră aspectele economice. Adevărul este că, înainte ca cerbii să fie împușcați, ei devin parte dintr-o piață de milioane de euro, unde viața animalelor și potențiala recoltare sunt tranzacționate cu sume exorbitante. Se creează o industrie în care profitul se află în centrul acestei activități, mai ales că, în anumite cazuri, organizatorii vânătorii fac afaceri din vânzarea celebrilor cerbi în préajma sezonului de împușcare, uneori și cu câteva luni înainte.
Cerbul lopătar, o specie emblematică pentru pădurea românească
Printre speciile preferate pentru vânătoare se află cerbul lopătar, recunoscut pentru eleganța sa și pentru rolul său în ecosistem. Acest exemplar, împreună cu cel comun, reprezintă o atracție pentru vânătorii amatori și profesioniști deopotrivă. Cerbul lopătar, a cărui denumire științifică reflectă profilul deosebit al coarnelor, poate ajunge până la 300 de kilograme și are o durată de viață în libertate de până la 20 de ani. Adaptat zonelor montane, regiile silvice și autoritățile de mediu încearcă de ani buni să reintroducă aceste animale în zonele de câmpie, pentru a conserva biodiversitatea.
În prezent, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva – administrează mai multe fonduri cinegetice, precum cel din Suceava, unde sunt aproape 2.000 de cerbi și căprioare. Aceasta gestionează aceste populații atât pentru conservare, cât și pentru activitățile de vânătoare controlată, dar și pentru a controla specii considerate emblematice pentru fauna românească.
Viitorul managementului cinegetic în România
În timp ce oficialii susțin că managementul faunei se face pentru a evita dezechilibrele ecologice, realitatea sugerează că în spatele cifrelor oficiale se ascund afaceri profitabile și interese economice mari. Doar în ultimii ani, controversele legate de modul în care se organizează strategia de vânătoare au arătat că această industrie poate deveni o sursă importantă de venit, dacă nu chiar un sistem de economie ilegală sau de compromisuri.
Viitorul justifică tot mai mult nevoia unor reglementări mai stricte și a unei transparențe sporite în gestionarea resurselor cinegetice, pentru a evita ca aceste specii emblematice să devină simple pioni într-o piață de milioane de euro. În timp ce natura și biodiversitatea trebuie protejate, rădăcinile acestei industrii trebuie evaluate în contextul economic și ecologic, pentru a asigura un echilibru durabil și corect între interesele mediului și cele ale afacerilor.
