Notre-Dame de Paris revine pe scena românească, într-un spectacol de amploare la Romexpo
După o absență de aproape două decenii, musicalul „Notre-Dame de Paris” a revenit în România, aducând cu el emoții intense și o poveste care nu îmbătrânește. În București, această producție legendară, bazată pe romanul lui Victor Hugo, a fost mai mult decât un spectacol: un triumf al culturii și al pasiunii, un eveniment de proporții care a mobilizat întreaga comunitate pasionată de muzică și teatru.
Un spectacol care îți atinge sufletul și te provoacă să trăiești clipa
Pentru mulți dintre cei prezenți, momentul de la Romexpo a reprezentat o revedere cu o parte din copilărie sau cu visele notarilor unor generații întregi. Cunoscut pentru imnurile sale puternice și dramatismul greu de egalat, musicalul a fost susținut de o echipă de profesioniști, dar și de o logistica impresionantă, care a „ridicat” decorurile mobile și spectaculoase, menite să transpuna scena într-un Paris medieval vibrând de viață.
Spectatorii au simțit din plin diferența dintre experiența stereotipică a comparației și acea emoție autentică, primară, care te ia pe nepregătite. În timp ce versurile și melodiile rămân la fel de cunoscute, nu poți să nu te lași impresionat de veridicitatea mișcărilor pe scenă, de respirația și vulnerabilitatea interpreților. În acea seară, tragedia lui Hugo s-a transpus în trăiri adevărate, iar povestea dragostei imposibile, a exteriorizării și a prejudecăților a devenit palpabilă pentru fiecare.
Între legenda lui Garou și actualitatea interpretărilor
De departe, figura lui Quasimodo interpretată de Garou rămâne un reper dificil de egalat. Vocea sa aspră, plină de patos, a reușit să trezească emoții brute, aproape animalice, fiind un personaj care părea mereu la un pas de a exploda. În București, această interpretare a fost preluată de Angelo Del Vecchio, aliniat cu așteptările moderne: un Quasimodo tehnic, disciplinat, dar mai „curat”, mai controlat decât cel al legendarei voci franceze.
În schimb, rolul lui Frollo, interpretat de Daniel Lavoie, a reprezentat acea presiune care face ca tensiunea să devină aproape insuportabilă. Gravitatea timbrului său și convigerea profundă în propriile justificări au accentuat scena în care iubirea, controlul și prejudecățile se ciocnesc într-un triunghi tragic.
Prezentarea Esmeraldei a fost la fel de captivantă. Hiba Tawaji, finalistă la „The Voice France”, a fost o alegere ce a adus o combinație de seducție și vulnerabilitate, menținând-o în centrul atenției, dar păstrând și fragilitatea specifică eroinei. În scenele de dans, energia explozivă și expresivitatea au fost aproape incendiare, iar în momentele de sinceritate, o simplă privire sau o mișcare au transmis o multitudine de emoții.
De la scenă la logistică: un fenomen greu de egalat în București
Atmosfera de pe scena Romexpo a fost una de autenticitate logistică, o demonstrație de coordonare și dedicație. Decorurile, construite ca adevărate arhitecturi mobile, au fost o dovadă clară a efortului imens din spate. Accesul, montajul, sincronizările – toate au fost realizate cu meticulozitate pentru a crea senzația unui Paris vechi, plin de viață și de mister.
Lumina a fost în mod clar un element narativ, accentuând momentele de introspecție sau dramatism. Sonorizarea, deși pusă la încercare de condițiile sălii, a reușit să păstreze frumusețea vocilor și să ofere publicului una dintre cele mai autentice experiențe de până acum.
Din păcate, buturuga de la București rămâne și un semn de întrebare pentru infrastructura culturală a țării. Spațiul de la Romexpo, deși grandios și impersuasiv, a fost totodată incomod, frigul nesuferit și scaunele incomfortabile fiind amănunte care au tras cortina peste un spectacol deștept și de mare angajament artistic. Timpul petrecut în acea sală a marcat, astfel, și o constatare dureroasă: orașul nostru duce lipsă de o sală cu adevărat modernă, gândită pentru astfel de evenimente.
Rezonanța acestui eveniment a fost și una a visului împlinit. În final, cei prezenți au plecat încărcați de emoție, recunoștință, dar și de o anumită dorință de a vedea în continuare astfel de producții în propria țară. Pentru că, oricât de binecunoscută și iubită ar fi povestea, ea continuă să surprindă, să emoționeze și să provoace atât prin vechimea, cât și prin relevanța sa în lumea de astăzi.
