Trenurile de patrimoniu, odată simboluri ale opulenței regale, zac abandonate în pădurea de lângă Mogoșoaia, înconjurate de timp și nepăsare
Ce s-a întâmplat cu trenurile regale din România, un simbol al epocii de glorie a monarhiei, rămâne un mister trist, ascuns printre buruieni și mucegai. Vagoanele clase „Tezaur”, venerabile și încărcate de istorie, sunt acum umplute de praf și mizerie, transformate în adăposturi pentru animalele străzii, aproape ca o celebrare a neglijenței față de patrimoniul național.
Vagoane din epoca de aur, astăzi pline de mucegai și ruine
Cele trei trenuri de epocă – Trenul Regal, Trenul Călugăreni și Trenul Moldovița – au fost odinioară mărturii ale măreției regale și ale tehnicii avansate pentru vremurile lor. Cu toate acestea, acum, ele sunt doar ruine, acoperite cu praf, cu mobilier deteriorat și cu pereți plini de igrasie. Trenul Regal, construit în 1928, care odinioară găzduia familia regală, are mobilierul original afectat de trecerea timpului și mocheta plină de mucegai. Trenul Călugăreni, cel mai vechi din România, cu origini britanice din 1866, poartă semne clare de degradare: perdele putrezite, tavan deteriorat și cuiburi de viespi care își fac veac în colțurile sale.
Este de rezonabil să întrebi cum au ajuns aceste relicve să însemne doar un pericol de infestație și un simbol al nepăsării. În condițiile în care aceste vagoane au fost clasificate drept patrimoniu „Tezaur”, adică un element de patrimoniu național valoros, starea lor de deteriorare provoacă nu doar tristețe, ci și îngrijorare privind viitorul.
Birocrația, obstacol major în restaurare și recuperare
De mai bine de un an, situația acestor trenuri a fost blocată de birocrație. În condițiile în care societatea care se ocupa de administrarea lor, Societatea Feroviară de Turism, aflată în faliment, a propus ca vagoanele să fie donate statului, pentru conservare și valorificare, procesul a fost blocat în hățișul actelor și avizelor. Chiar dacă, în ianuarie 2023, un proiect de hotărâre a fost inițiat pentru preluarea acestora de către Ministerul Transporturilor, nu s-a mai auzit nimic în privința lui; documentul nu a trecut în faza de avizare și aprobare.
Lichidatorul judiciar afirmă: „În acest moment avem aprobarea creditorilor, a fost informat și judecătorul sindic în dosarul de insolvență despre această posibilitate de a dona statului român materialul rulant clasat în categoria Tezaur.” Deși decizia de a salva aceste relicve pare clară, pasul următor este încă blocat în hățișul birocratic, împiedicând redarea acestor bijuterii istorice comunităților și pasionaților de patrimoniu.
Ignorarea și degradarea unui patrimoniu de valoare
Starea deplorabilă a acestor trenuri a devenit un afront pentru conștiința colectivă. Trenul Călugăreni, cu peste un secol de istorie, a fost primul tren din România, circulând pe traseul București – Giurgiu și fiind folosit de Carol I. Acest vagon, odinioară vestind modernitatea și progresul, se află acum aproape de a se prăbuși, cu pereți putreziți și infiltrații de apă care periclitează structura. La fel și Trenul Moldovița, construit în 1885, care, deși mai bine întreținut, suferă de aceleași probleme de igienă și deteriorare.
Dezbaterile rămân însă în stadiul de vorbe, în timp ce aceste relicve devin victime ale timpului și neglijenței. Într-un context în care patrimoniul cultural și istoric al țării are nevoie de protecție și investiții urgente, aceste trenuri reprezintă exemple vie ale cât de mult s-a pierdut din mândria națională.
Perspektivă sumbră sau șansă de redresare?
Reprezentanții Ministerului Transporturilor susțin că procesul de preluare a vagoanelor s-a blocat temporar din cauza lipsurilor de documentație. Ei explică: „A fost constatată lipsa unor documente – rapoarte de evaluare, contracte de expunere pentru o parte din materialul rulant ce se află, în prezent, expus în diferite localități, erori materiale în cuprinsul unui ordin de clasare în patrimoniul mobil, corelarea cu acte normative privitoare la includerea de bunuri în domeniul public al statului”.
Și, deși oficialii afirmă că există voință pentru redeschiderea capitolului și pentru salvarea acestor relicve, timpul și indolența pot face ca aceste mărturii ale istoriei românești să se piardă definitiv, ca niște umbre ale trecutului care nu mai pot fi readuse la viață.
Pe măsură ce România se confruntă cu provocările acestei neglectii, rămâne de văzut dacă, în cele din urmă, se va reuși să se asigure o soartă demnă acestor trenuri de patrimoniu sau dacă acele locomotive de epocă vor continua să fie doar niște relicve uitate, în îngrijirea uitării generale.
