Discuțiile despre prețul biletelor STB reaprind tensiunea în București, într-un context economic complex
De câteva zile, în capitala României ard spiritele în jurul subiectului prețurilor pentru transportul public. De la intenția unor oficiali de a introduce tarife mai mari, până la ideea de a scoate complet gratuitățile pentru pensionari, dezbaterea nu doar că s-a aprins, ci a devenit virulentă, cu atingeri pe surse dubioase și acuzații care s-au plimbat rapid pe rețelele sociale. În spatele acestor acuzații se ascunde o discuție mult mai complicată despre structura sistemului de transport, despre o eventuală subvenție integrală și despre ce înseamnă, de fapt, gestionarea unui serviciu public atât de critic pentru orașul nostru.
Efectele reale ale gratuităților și plus valoarea unui sistem eficient
Un aspect esențial al debateului este volumul de date necesare pentru a susține orice măsură de liberalizare sau de majorare a tarifelor. În condițiile în care peste 600.000 de pensionari beneficiază de gratuitățile în transport, orice modificare presupune o verificare riguroasă a eligibilității și a surselor de finanțare. Este un efort logistic imens, iar cei care cer scurtături trebuie să înțeleagă dificultățile birocratice și financiare ale unui astfel de sistem. În plus, aparența că Bucureștiul s-ar putea permite toate costurile de transport gratuit este, cel puțin teoretică. Financiar, orașul are resurse suficiente pentru subvenționarea integrală a transportului public, dar asta ar însemna să renunțe la alte proiecte importante, cum ar fi digitalizarea și modernizarea flotei electrice.
Experiența Belgradului, o lecție dureroasă pentru bucureșteni
Un exemplu recent venit din Balcani oferă o perspectivă dureroasă asupra poverii gratuiteții totale. Belgradul, ce a decis să elimine total tarifele de la 1 ianuarie 2025, a constatat cu tristețe că decizia nu a dus la o creștere a numărului de călători, ci la deteriorarea lentă a parcului de vehicule. Raportat la București, fenomenul de „caravană”, atunci când mai multe autobuze din aceeași linie ajung în reprezentare, după ore de așteptare, devine o problemă acută. Documentele din Serbia arată că eliminarea tarifului a dus la o scădere a calității serviciului, iar investițiile în înfrastructură și în întreținere au fost amânate sau abandonate, pentru că fondurile au fost drenuite către plățile zilnice, fără o strategie pe termen lung.
Specialiști din Belgrad recomandă ca sistemul de transport gratuit să fie corelat cu măsuri precum taxe de intrare în centru sau parcări mai scumpe. “Pentru ca sistemul de transport gratuit să fie eficient, vehiculele trebuie să fie predictibile pentru cetățeni, transportul trebuie să fie confortabil, fără aglomerație”, explică aceștia. La București, însă, această logică pare departe de aplicare, mai ales dacă ne uităm la modul în care se gestionează fondurile publice destinate transportului.
Contextul local și implicațiile deciziilor politice
Dificultățile administrației locale din București sunt amplificate de lupta politică internă. În ultimele zile, primarul Ciprian Ciucu a cerut Consiliului General un mandat pentru un audit extern al situației de la STB, dar cererea a fost respinsă, iar acțiunile ulterioare sunt, în esență, improvizații administrative. În lipsa unui control clar și a unui plan coerent de reformare a companiei, planurile de eficientizare rămân greu de implementat, iar riscul ca operatorul de transport să ajungă în insolvență devine realitate aproape palpabil.
Situația se complică și din cauza unei mentalități populiste și a unor structuri administrative intacte, care de decenii par să blocheze orice inițiativă de reformă. În acest context, chiar dacă managerii ar fi sinceri și intenționați să modernizeze florile și să asigure calitatea serviciului, sistemul în ansamblul său nu poate suporta reforme fără o voință politică fermă și fără o restructurare profundă.
O perspectivă comparată cu modele eficiente din Europa
Experiența capitalelor precum Londra arată că un sistem de transport funcțional și sustenabil nu poate fi bazat doar pe subvenții, ci trebuie să aibă un flux clar și transparent al fondurilor. La Londra, biletele și abonamentele costă mult, dar banii intră într-un fond de dezvoltare, diferența fiind acoperită de subvenții. Acest mecanism face posibilă extinderea și modernizarea rețelei, precum și menținerea calității serviciilor, fără degrevări bruște sau decizii populiste.
Pentru București, pare o soluție aproape utopică, mai ales că o mare parte din bugetul dedicat transportului public este absorbit de salariile enorme ale unui aparat administrativ supradimensionat și de cheltuieli speculative. De fapt, la noi, regulile jocului sunt distortate, iar orice măsură serioasă de reformă este eliminată din fașă de interesele politice și de sindicatele cu influență.
Perspectivele pe termen mediu arată că fără o reformă reală, cu o viziune pe termen lung și fără o gestionare financiară transparentă, nu vom putea vorbi niciodată despre un sistem de transport public modern, eficient și sustenabil. Întrebarea rămâne dacă actualii conducători vor reuși să depășească blocajele politice și birocratice pentru a transforma această mare provocare într-o oportunitate reală de schimbare. Cu toate semnele, însă, situația pare departe de a fi rezolvată, iar Bucureștiul continuă să plătească tribut riscurilor unui sistem în degradare, așteptând o decizie cu adevărat curajoasă și responsabilă.
