România continuă să fie o țară în care dreptul femeilor la avort, deși legal garantat, se lovește de obstacole din ce în ce mai evidente în condițiile în care accesul la serviciile de întrerupere a sarcinii în spitalele publice rămâne dificil și adesea frustrant pentru paciențe. O investigație recentă scot evidencează o realitate dureroasă: deși legislația permite întreruperea de sarcină la cerere până la 14 săptămâni, aplicarea ei în viața cotidiană se dovedeste a fi mult mai complicată decât s-ar putea crede.
Variabilitatea serviciilor în spitalele din București
La prima vedere, dreptul la avort pare simplu de activat, însă în practică diferențele de la un spital la altul sunt flagrante. În unele unități, femeile pot beneficia de procedură fără programare, precum la Maternitatea Giulești sau la Spitalul „Dr. I. Cantacuzino”, unde întreruperea sarcinii se realizează fără condiții suplimentare. În altele, însă, accesul devine tot mai dificil sau chiar interzis, fie explicit, fie prin obstacole birocratice, cum ar fi condiționări ce nu sunt prevăzute în lege.
Astfel, la Maternitatea Bucur, din cadrul Spitalului „Sfântul Ioan”, avortul poate fi realizat fără programare, însă doar în afara sărbătorilor religioase, ceea ce limitează extrem disponibilitatea serviciului pentru femeile aflate într-un moment de criză. Similar, la Spitalul Județean Ilfov sau Maternitatea „Sfântul Pantelimon”, pacientele trebuie să urmeze pași suplimentari, inclusiv consultații și programări, ceea ce crește timpul de așteptare și complică procesul pentru femeile care doresc să decidă în mod spontan.
Acces limitat în unele unități și interpretări diferite ale medicilor
O situație absolut paradoxală o reprezintă spitalul „Nicolae Malaxa”, unde, din cauza lipsei de personal, femeile ce doresc întrerupere de sarcină au la dispoziție doar trei locuri pe zi. Situația devine și mai dezarmantă atunci când se recomandă ca paciențele să sosească devreme, de la ora 7:30 dimineața, pentru a putea beneficia de procedură, altfel fiind excluse din posibilitatea de a-și exercita dreptul.
Un efect secundar al acestor incoerențe este confuzia și ambiguitatea apărută în interpretarea unor reguli, exemplu fiind Maternitatea Polizu. În timp ce operatorii spun că „Chiuretaje la cerere nu se fac, doamnă. Nu se fac de câțiva ani”, managera unității, Oana Toader, a declarat ulterior că situația s-a schimbat, indicând lipsa unei clarități totale în gestionarea acestei chestiuni.
În alte spitale, serviciul de avort este complet inaccesibil sau, mai rău, pacientele sunt încadrate în munca de a fi direcționate spre alte unități mai mari, ceea ce înseamnă timp și stres suplimentar pentru femeile aflate deja în situații delicate. Managerii acestor spitale invocă, de regulă, fie convingerile personale, fie lipsa de personal, ca explicații pentru deciziile contradictorii.
Probleme sistemice și perspective de reformă
Această realitate nu surprinde doar din cauza diferențelor administrative, ci și din cauza sistemului de sănătate care, în lipsa unei direcții clare, contribuie la perpetuarea unor situații în care drepturile fundamentale ale femeilor sunt puse sub semnul întrebării. Limitările impuse de lipsa resurselor umane și interpretările diferite ale legii creează o realitate complexă și dificil de navigat pentru pacientele care doresc să-și păstreze controlul asupra corpului lor.
Deși legislația a fost modificată pentru a permite întreruperea de sarcină fără restricții majore, în practică, multe spitale aleg să aplice reguli informale ce limitează accesul, fie pentru că nu dispun de personal, fie pentru că reacțiile medicilor diferă. În acest context, deși vocea femeilor cere respectarea drepturilor lor elementare, rezultatele rămân în continuare efectul unui sistem fragil și adesea incoerent.
Iar perspectivele nu sunt optimiste. Discuțiile despre reformarea sistemului de sănătate rămân în continuare în derulare, dar impardonabil este ca, în 2023, dreptul la sănătate și la decizie reproductivă să fie condiționat de divergențe administrative și interpretări individuale. În timp ce oficialitățile promit justificări și reforme, femeile continuă să se confrunte zilnic cu obstacolele unei realități ce necesită urgent o schimbare profundă.
