Conform Economistul.ro: România exportă energie ieftină ziua, cumpără scump seara: lecția de stocare ratată
Sectorul energetic românesc se află într-o situație paradoxală, dependența sa de condițiile meteorologice, în special de precipitații, subminând securitatea energetică națională. În loc să fie tratată ca o infrastructură strategică de suveranitate, gestionarea energiei pare a fi asimilată unei recolte agricole, bazându-se pe capriciile naturii. Această lipsă de viziune este contrastată puternic de abordarea vecinilor din sud, în special a Bulgariei, care a transformat stocarea energiei într-o prioritate, devenind un model în regiune.
Lecția bulgară: stocarea energiei, o prioritate națională
Bulgaria a abordat frontal problema stocării energiei, un subiect încă dezbătut în comisii parlamentare românești fără finalitate. Prin eliminarea barierelor birocratice și recunoașterea unităților de stocare ca participanți independenți la piață, Sofia a stimulat investițiile masive. Guvernul bulgar a alocat 600 de milioane de euro din fonduri PNRR pentru sisteme comerciale de stocare pe bază de baterii, finanțând proiecte extinse, multe co-locate cu parcuri solare. Aceste sisteme permit încărcarea energiei ieftine produsă ziua și revânzarea la prețuri de vârf seara.
Pe lângă tehnologia bateriilor, Bulgaria a păstrat și dezvoltat infrastructura hidrocentralelor cu acumulare prin pompare, o resursă pe care România o are doar în proiecte abandonate. Complexul Chaira, cu o capacitate de 864 MW, funcționează alături de alte centrale din regiunea Rila-Rhodopi, oferind o capacitate flexibilă de generare. Principiul este simplu: apa este pompată din lacul inferior în cel superior atunci când electricitatea este ieftină, de regulă la prânz, când parcurile fotovoltaice produc surplus. Seara, la cerere maximă, apa coboară prin turbine, generând energie.
Tarnița-Lăpuștești, proiectul fantomatic al României
Proiectul hidroenergetic Tarnița-Lăpuștești, o hidrocentrală cu acumulare prin pompare, pare a fi o metaforă a inacțiunii decizionale din România. Gândit acum peste patru decenii, proiectul a rămas la stadiul de discuții ciclice, fără a fi demarat efectiv. România, în ciuda resurselor hidrologice și a reliefului propice, nu dispune, în prezent, de nicio hidrocentrală operațională cu acumulare prin pompare. Această omisiune a generațiilor anterioare de decidenți a lăsat un gol strategic, costisitor în prezent.
Paradoxul exportului păgubos și dependența de vecini
Consecința directă a lipsei capacităților de stocare în România este exportul de energie electrică la prețuri derizorii în zilele însorite, când producția fotovoltaică este la cote maxime. România este nevoită să vândă acest surplus energetic, uneori la prețuri apropiate de zero sau chiar negative, către Bulgaria. Vecinii folosesc energia noastră ieftină pentru a-și umple propriile capacități de stocare, apoi ne-o revând seara, la prețuri de câteva ori mai mari, atunci când cererea internă crește. Astfel, deși produce mai mult curent, România ajunge să fie dependentă economic de Bulgaria într-o formă de tribut, dictată de propria lipsă de viziune strategică.
Prioritatea reală: securitatea energetică și puterea de cumpărare
În fața facturilor tot mai mari la energie, predicțiile despre ecologie și reziliență climatică devin vorbe goale pentru cetățeanul de rând. Orice strategie națională, fie ea axată pe mediu sau digitalizare, este efemeră dacă nu este susținută de o putere de cumpărare reală și de accesul la utilități de bază. Funcționarea mecanismelor europene, fie că vorbim de NATO, Uniunea Europeană, PNRR sau Green Deal, depinde de capacitatea cetățenilor de a le susține financiar fără a renunța la nevoile elementare, precum lumina sau căldura.
Soluții pragmatice pentru ieșirea din impas
Ieșirea din acest cerc vicios necesită decizii politice clare, bazate pe modele funcționale deja implementate în regiune. În primul rând, reglementarea stocării de energie trebuie simplificată, eliminând birocrația excesivă și recunoscând explicit bateriile și capacitățile de pompare ca participanți independenți la piață. Apoi, resursele europene disponibile trebuie direcționate prioritar către proiecte comerciale de stocare, similar celor 600 de milioane de euro alocate de Bulgaria.
Proiectul Tarnița-Lăpuștești trebuie scos din sfera promisiunilor electorale și transformat într-un șantier concret, cu finanțare mixtă și un calendar de execuție transparent. În cele din urmă, securitatea energetică și puterea de cumpărare a cetățeanului trebuie să devină priorități absolute, subordonând orice altă ambiție națională simbolică. Doar o țară capabilă să-și asigure nevoile energetice fără a fi dependentă de prețurile de export poate discuta, în mod real, despre reziliență.
Sursa: Economistul.ro
