Banca Mondială reînvie politica industrială, după trei decenii de stigmatizare
După aproape 30 de ani în care politica industrială a fost privită cu suspiciune și chiar condamnata de către instituțiile financiare internaționale, Banca Mondială dă semne că se reorientează. Conform unui raport publicat recent, faimoasa organizație revine asupra ideii că intervențiile guvernamentale în economie pot avea un rol esențial în stimularea creșterii economice, demontând, astfel, mitul practicilor costisitoare și ineficiente practicate în trecut.
Redefinirea politicii industriale
De la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, ideea de intervenție guvernamentală în industriile naționale a fost adesea „stigmatizată” în raportul Băncii Mondiale, care o considera chiar „un eșec costisitor”. Într-un alt raport, economistul-șef al organizației, Indermit Gill, susține că această concluzie a fost, poate, prea dură, mai ales în contextul în care tehnologiile de transport și comunicații au permis globalizarea unei creșteri rapide în anumite regiuni.
Astăzi, însă, analiza situată la intersecția politicii economice și tehnologie relevă o cu totul altă perspectivă. Banca Mondială admite acum că intervențiile strategice pot avea rolul de a impulsiona creșterea economică, dacă sunt folosite în mod inteligent. În acest sens, strategia de susținere a industriei grele în Coreea de Sud în anii 1970, de exemplu, a dus la o creștere a economiei cu 3% pe an, dovadă clară că astfel de măsuri nu sunt, așa cum s-a crezut, costisitoare și inutile.
Reamintirea unor exemple și răsturnarea percepției
Pe fondul acestei reevaluări, explicațiile pentru eșecurile anterioare trebuie reconsiderate. În opinia Băncii Mondiale, politicile industriale au fost folosite adesea brutale, bazate pe tarife și subvenții generale, fără a ține cont de specificitatea fiecărei industrii sau de potențialul tehnologic. În schimb, acestea ar trebui să se bazeze pe instrumente mai sofisticate și adaptate contextului local, precum sprijinul pentru dezvoltarea de competențe sau crearea de parcuri industriale.
Un exemplu recent de succes îl reprezintă România, care a introdus facilități fiscale pentru inginerii informatici calificați. Programul, menit să încurajeze forța de muncă specializată, a avut ca rezultat integrarea României în topul statelor mondiale recunoscute pentru dezvoltarea de software, poziție obținută în mare parte prin aceste politici selective.
„Guvernul a oferit scutiri de impozit pentru angajații din IT, iar acest lucru a impulsionat creșterea numărului de specialiști și a investit în transformarea țării într-un centru de referință globală în tehnologie,” explică un analist local.
Schimbări în abordarea globală a politicilor economice
Revizuirea opiniei despre politici industriale a fost însoțită și de o schimbare în modul în care economiile în curs de dezvoltare văd intervențiile guvernamentale. Potrivit raportului, 80% dintre economiștii Băncii Mondiale consultanți au raportat că guvernele din statele emergente au solicitat recent sfaturi pentru utilizarea eficientă a politicii industriale, dincolo de subvenții sau tarife.
Organizația avertizează însă că nu există o soluție universală. Politicile industriale trebuie aplicate cu discernământ, evitând măsuri brutale sau iremediabile, și adaptate la specificul fiecărei țări. În schimb, acestea pot avea un impact major în creșterea economică dacă sunt gestionate cu pricepere.
Totodată, Banca Mondială insistă pe ideea că statele cu resurse adequate, în special cele din lumea dezvoltată, trebuie să-și întărească capacitatea de a implementa astfel de politici. În realitate, însă, economiile slab dezvoltate și inegalitatea de resurse fac ca în practică cele mai agresive politici industriale să fie folosite chiar de acestea din urmă, chiar dacă riscul de complicații și corupție rămâne ridicat.
Pentru țările cu venituri mici, tarifele la import continuă să fie preferate, chiar dacă acestea necesită un anumit volum de piață pentru a avea efecte. În medie, însă, aceste state alocă peste 4% din PIB pentru subvenții și alte forme de sprijin industrial, o cifră record în ultimii ani, ceea ce denotă o reorientare clară față de principiile pactului de a lăsa economia să evolueze natural.
Criticii, printre care și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, sunt însă sceptici. Aceștia susțin că politicile industriale, dacă nu sunt gestionate cu responsabilitate, pot crea diviziuni între economii și pot alimenta corupția, fiind deseori prelungite mai mult decât este necesar.
Ce se poate observa, însă, este o schimbare de paradigmă: de la crezul în piețe libere totale, spre o viziune mai echilibrată, în care guvernele devin parteneri activi în stimularea creșterii și inovării. Rămâne de văzut dacă această reorientare va aduce rezultate concrete și pe termen lung, dar, cel puțin, discuția despre rolul intervențiilor guvernamentale, odată stigmatizată, revine în forță.
