Conform Economistul.ro: Dezvăluiri despre absorbția fondurilor europene: ce ascund cifrele oficiale
Ultimele zile au fost marcate de anunțuri guvernamentale privind absorbția fondurilor europene, însă o analiză atentă a mecanismului PNRR scoate la iveală realități mult mai complexe decât cele prezentate public. Spectrul pierderii unor sume considerabile din bugetul european este frecvent invocat pentru a presa decizional, transformând panica în argument și generând presiune morală. Este necesară o privire obiectivă asupra adevărului din spatele acestor cifre.
Absorbția, o factură plătită la termen
Anunțurile despre miliardele „absorbite” din PNRR, deși generează o bucurie sinceră, denotă o înțelegere limitată a modului în care funcționează aceste mecanisme. Procesul de absorbție, în realitate, reprezintă plățile deja efectuate după finalizarea și verificarea lucrărilor. Un proiect de infrastructură, de la idee la asfalt, durează în medie șapte ani, jumătate din acest timp fiind consumat de studii de fezabilitate, avize, exproprieri și licitații.
Când un oficial anunță absorbția, el semnează, de fapt, o factură ajunsă la scadență. Meritului îi aparțin, în mare parte, funcționarii care duc proiectele la bun sfârșit, nu politicienii prezenți la inaugurări. Este momentul să discutăm mai deschis despre problemele reale ale mecanismului, nu doar despre cifrele rotunjite pentru social media.
Reducerea drastică a fondurilor: de la aproape 30 de miliarde la 20
România a început anul 2021 cu un plan de aproximativ 29,2 miliarde de euro, revizuit ulterior la 28,5 miliarde. Aceste fonduri erau împărțite între granturi și împrumuturi. Documentele europene din iulie 2026 indică o realitate diferită: costul estimat al planului a scăzut la 20,106 miliarde de euro. Dintr-o sumă totală, doar 13,566 miliarde reprezintă contribuție financiară nerambursabilă.
Restul, până la 6,541 miliarde de euro, rămâne împrumut care va fi rambursat cu dobândă. Diferența dintre grant și credit este esențială: grantul mărește resursele fără a crea o datorie echivalentă, în timp ce creditul adaugă simultan la disponibil și la datoria publică. Reducerea componentei de credit poate fi interpretată ca prudență, dar exprimă și eliminarea unor investiții pe care administrația nu le-a putut finaliza în termenele impuse de Bruxelles. Cele aproape treizeci de miliarde invocate în discursul public nu mai fac parte din realitatea contractuală, iar suma rămasă include peste șase miliarde de euro pe care România le va achita.
Prețul condiționalităților europene: libertate cedată pentru resurse
Aici se află miezul discuției, ocolit frecvent de discursul oficial. Relația României cu Bruxelles-ul poate fi comparată cu o variantă administrativă a instituției romane a clientelei. Banii europeni vin însoțiți de jaloane, ținte, rapoarte și, din ce în ce mai des, de condiționalități care afectează legile interne. Strategia națională pentru conservarea biodiversității, de exemplu, a fost construită în absența unui cadastru forestier complet și a unei evidențe clare a suprafețelor. Orice obiecție privind lipsa de rigoare este întâmpinată cu amenințarea pierderii unei tranșe financiare.
Legea salarizării unitare a trecut de la o discuție tehnică la un test de loialitate față de jaloane semnate anterior. Niciun alt stat membru nu se confruntă cu o dictare la fel de minuțioasă a politicii interne din exterior, tocmai pentru că niciun alt stat nu a acceptat cu atâta docilitate transformarea condiționalităților europene în axiome morale interne. Guvernanții promit că „nu scad salariile”, dar în realitate, veniturile nete scad drastic.
Investiții în perspectivă: ce cumpărăm cu adevărat
Peste un miliard de euro a fost alocat dotării unităților de învățământ cu echipamente digitale, în timp ce populația școlară a scăzut. Programul de împăduriri, lansat cu o țintă ambițioasă, a fost redus semnificativ, deși România anunță depășirea obiectivului micșorat, uitând de proiectele abandonate ale proprietarilor.
În sănătate, aparatura modernă ajunge adesea într-un cadru instituțional fragil, cu deficit de specialiști. Astfel, beneficiul medical real apare mult mai târziu decât recepția tehnică a echipamentului. În fiecare caz, confundăm obiectul achiziționat cu serviciul creat: tomograful devine reformă medicală, iar hectarul plantat, biruință ecologică, deși pădurea adevărată se măsoară în decenii.
România nu este singurul popor confruntat cu alegerea între resurse și autonomie, dar pare a fi singurul care a transformat această alegere într-un test de credință. Fondurile europene reprezintă un avantaj real pentru o economie care nu și-ar permite singură acest ritm de investiții. Condiționalitățile, însă, depășesc disciplina financiară și ajung să dicteze propriile legi și strategii. România a preferat confortul dependenței în locul disciplinei construirii propriei capacități, un obicei mult mai vechi decât PNRR, care va persista mult după ultima tranșă plătită.
Sursa: Economistul.ro
