Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declanșat o campanie vehementă împotriva graffiti-urilor și a intervențiilor vizuale spontane din oraș, catalogând desenele și picturile pe pereți drept o „boală” ce afectează identitatea urbană și imaginea Bucureștiului. Însă, artiștii urbani din comunitatea locală contestă această abordare, subliniind că fenomenul are rădăcini mai adânci și nu poate fi redus doar la vandalism sau la o problemă de ordine publică.
Graffiti-ul ca expresie a unui sistem prea rigid
Robert Obert, producătorul filmului documentar „De ce scriu ăștia pe pereți?”, afirmă că etichetarea graffiti-ului drept boală este nu doar excesivă, ci și greșită, dacă se are în vedere contextul social. „Graffiti-ul nu este o boală, ci un simptom al unui sistem disfuncțional și dezorganizat”, explică artistul, subliniind că periferia și lipsa de oportunități pentru tineri favorizează apariția acestor expresii vizuale. În opinia lui Obert, intervențiile municipale de ‘curățare’ sunt doar o reacție superficială la probleme fundamentale netratate.
El Khao, artist cunoscut pentru mozaicurile sale urbane, adaugă că diferența dintre graffiti și arta stradală stă în intenție. În timp ce graffiti-ul de pe pereți se face rapid și spontan, fără o gândire prealabilă, arta murală are ca scop dialogul cu arhitectura și spațiul urban. „Este o nedreptate să le punem în aceeași categorie, pentru că lipsa de cultură vizuală și de înțelegere a fenomenului duce la generalizare”, afirmă el, menționând că măsurile dure și legislația excesivă riscă să descurajeze chiar inițiativele ce pot aduce valoare spațiului public.
De la intervenții la dialog: soluții pentru o înțelegere mai profundă
Cage, coordonatorul Sweet Damage Crew, explică că graffiti-ul nu poate fi eradicat, deoarece reprezintă o formă de rebeliune și protest spontan. Chiar dacă unele picturi sunt ilegale și pot fi considerate vandalism, arta stradală consecventă, proiectată cu intenție, merită înțeleasă și integrată în peisajul urban. „Nu poți eradica prin forță cel mai mare fenomen artistic al ultimilor 60 de ani”, susține Cage, adăugând că dialogul și educația sunt calea către o conviețuire mai armonioasă cu aceste expresii.
Problema, spun artiștii, nu este strict legată de forma vizuală în sine, ci de modul în care autoritățile tratează toate intervențiile vizuale ca fiind același lucru. Robert Obert afirmă că legislația trebuie adaptată pentru a diferenția clar vandalismul de arta urbană autorizată, dar și pentru a evita birocrația excesivă care îngreunează realizarea proiectelor artistice. Birocrația și lipsa personalului specializat în decizia urbană sunt principalii factori ce împiedică mai multe inițiative artistice de valoare.
Wanda Hutira, specializată în picturi murale, subliniază faptul că trebuie crescută toleranța și mai ales înțelegerii nuanțelor. „Autoritățile trebuie să înțeleagă mai bine complexitatea fenomenului și să nu-l reducă la o simplă problemă de ordine”, afirmă artista. În absența acestei nuanțări, orașul riscă să fie perceput ca un spațiu doar de control și reprimare, în loc de un teren fertil pentru creație și dialog cultural.
Conflicte și perspective: între libertate și control
Din păcate, tensiunile nu se limitează la dezbaterile teoretice. În ultima vreme, consilierul general USR, Dragoș Radu, a lansat o campanie de criticare a intervențiilor vizuale neautorizate, ilustrând cu exemple considerate „mizerii”, precum unele spray-uri de propagandă politică. În același timp, a fost adus în discuție și cazul artelor voluntare sau legitime, dar încadrarea acestor intervenții diferă radical, între cele de propagandă și cele de expresie artistică.
Primarul Ciprian Ciucu a răspuns acuzelor cu un gest plin de sarcasm, postând o fotografie cu zidurile Berlinului – unele acoperite cu graffiti și mesaje colorate, celelalte seci și goale – și întrebând retoric: „De care parte a zidului ați fi preferat să vă aflați?”. Răspunsul lui a fost clar: „Discuția nu e despre libertate”. Într-un stil aparent ridiculizant, el susține că fenomenul trebuie controlat, accentuând importanța unui cadru legal clar, dar și a unei înțelegeri mai profunde a realităților urbane.
Ultimele evoluții indică o situație precarizată, în care administrația încearcă să își impună viziunea, dar nu reușește să țină seama de complexitatea fenomenului. Artiștii urbani continuă să revendice dreptul la exprimare și să propună soluții bazate pe dialog și educație, în speranța că Bucureștiul va învăța să își păstreze libertatea de expresie, fără a sacrifica identitatea artistică sub preșul „curățeniei”. În timp ce dezbaterile continuă, scena artei urbane din capitală rămâne un teren de contradicții, dar și de potențial pentru o reconfigurare a raportului între autoritate și creație.
Sursa: Buletin.de
