O nouă cercetare sugerează că apa de pe Lună s-a acumulat treptat, de-a lungul miliardelor de ani, și nu în urma unui singur eveniment major, cum ar fi impactul unei comete uriașe. Studiul, publicat în revista Nature Astronomy, a fost realizat de o echipă internațională de oameni de știință, inclusiv PAUL Hayne de la Universitatea Colorado Boulder. Descoperirile oferă o nouă perspectivă asupra modului în care Luna a dobândit apa din craterele sale.
Misterul apei lunare
Aceste observații au ridicat întrebări cu privire la originea și distribuția apei pe Lună. Până acum, nu era clar cum a ajuns gheața în aceste cratere sau de ce se găsește în unele, dar nu și în altele. Studiul a exclus posibilitatea ca apa să fi apărut din cauza prăbușirii unei comete gigantice. „Se pare că cele mai vechi cratere ale Lunii au și cea mai multă gheață”, a explicat Hayne. „Acest lucru sugerează că Luna a acumulat apă mai mult sau mai puțin continuu timp de 3 sau 3,5 miliarde de ani.”
Apa de pe Lună ar putea fi o resursă valoroasă pentru viitorii exploratori. Aceștia ar putea extrage gheață pentru a obține apă potabilă sau pentru a produce combustibil pentru rachete prin separarea atomilor de hidrogen și oxigen. Cercetătorii au explorat mai multe surse posibile pentru apa lunară, inclusiv activitatea vulcanică din trecut, impactul cometelor sau asteroizilor și chiar interacțiunea cu vântul solar. „Prin vântul solar, un flux constant de hidrogen bombardează Luna, iar o parte din acest hidrogen poate fi convertit în apă pe suprafața lunară”, a adăugat Hayne.
Capcane reci și acumulare lentă
Indiferent de origine, oamenii de știință sunt convinși că gheața s-a acumulat în craterele cunoscute sub numele de „capcane reci”. Acestea sunt zone aflate în umbră permanentă, care nu au văzut lumina soarelui de miliarde de ani. Pentru a investiga misterul, echipa de cercetare a analizat istoria Lunii utilizând date despre temperatura suprafeței lunare de la instrumentul Diviner și simulări computerizate pentru a estima evoluția craterelor.
Analizele au luat în considerare și faptul că Luna nu a avut mereu aceeași înclinație față de Pământ. Astfel, unele cratere care astăzi sunt în umbră, nu au fost permanent ferite de soare în trecut. Studiul a arătat că cele mai vechi și mai întunecate cratere sunt cele în care s-au observat cele mai mari cantități de gheață. Un exemplu este craterul Haworth, situat lângă Polul Sud, care a fost probabil în umbră timp de peste 3 miliarde de ani.
Următoarele etape ale cercetării
Pentru a aprofunda cercetările, sunt necesare observații mai detaliate. PAUL Hayne lucrează la dezvoltarea unui nou instrument, Lunar Compact Infrared Imaging System (L-CIRiS), pe care NASA intenționează să îl trimită lângă Polul Sud al Lunii. „În cele din urmă, problema sursei apei de pe Lună va fi rezolvată doar prin analiza probelor”, a concluzionat Hayne. „Va trebui să mergem pe Lună pentru a analiza acele mostre acolo sau să găsim modalități de a le aduce pe Pământ.”
