Conform Antena 3: Granița subțire între salvator și distrugător: Sindromul lui Noe în România
O imagine tulburătoare desprinsă din Brăila arată cum intenția de a salva poate deveni o condamnare. O femeie locuia într-o casă tip vagon, alături de trei sute de pisici, într-o situație pe care medicii veterinari au catalogat-o drept „o închisoare de pisici”. Fără remușcări, gestiona zilnic pierderi, considerându-se un salvator. Acesta este, în esență, „sindromul lui Noe” sau „animal hoarding”, o tulburare psihică în care individul nu mai percepe suferința animalelor, ci doar propria sa motivație de protecție. Cazuri similare, de la o garsonieră cu șaptezeci de pisici, la un apartament cu peste o sută douăzeci, scot la iveală o dramă tăcută ce se desfășoară în spatele ușilor închise.
De ce apare acumularea compulsivă de animale
Specialiștii subliniază că numărul animalelor nu definește singur tulburarea. Elementul crucial este prăpastia dintre numărul de animale și capacitatea reală a persoanei de a le asigura condiții minime de viață: hrană, igienă și asistență veterinară. Psihologul Dorina Stamate explică faptul că hoardingul nu este o alegere conștientă, ci adesea un mecanism de compensare pentru experiențe anterioare de neglijare, abandon sau atașament nesigur în copilărie. Animalele devin parteneri ideali de atașament, oferind afecțiune necondiționată, nejudecându-l pe om. Procesul începe cu intenții bune, dar, odată depășită capacitatea de îngrijire, lucrurile scapă de sub control, ducând la izolare și refuzul de a deschide ușa celorlalți, din teama de a nu li se lua animalele.
Impactul devastator al hoardingului
Pentru animale, hoardingul reprezintă o formă de cruzime, chiar dacă nu pornește dintr-o intenție rea. În Brăila, medicii au găsit condiții sanitare degradate: pui mâncați de motani, animale subnutrite, fecale pe pereți și un miros insuportabil. Multe pisici erau nesterilizate și sufereau de FIV (SIDA felină). Pisicile, prin natura lor discreția, contribuie la ascunderea acestor cazuri pe perioade lungi de timp. Incidentul din București, cu peste o sută douăzeci de pisici într-un apartament, a generat condiții irespirabile, cu amoniac din urină și fecale, iar animalele terifiate săreau pe pereți. Pentru om, hoardingul devine o boală auto-susținută, iar riscul sanitar pentru cei din jur devine o problemă de sănătate publică.
Situația legală și intervenția în România
În România, Legea 205/2004 protejează animalele, inclusiv pisicile, impunând obligația deținerii de a le asigura adăpost, hrană și tratament. Totuși, lipsește un sistem eficient de gestionare, evidență și intervenție specific pentru pisici, spre deosebire de câini. Nu există obligația legală de sterilizare, iar infrastructura juridică pentru a interveni în caz de cruzime este deficitară. Deși amenzile și pedepsele există pe hârtie, intervenția pe proprietate privată este dificilă fără dovezi clare de rele tratamente. Spre contrast, în țări precum Statele Unite, Franța sau Germania, legislația este mult mai avansată, incluzând evaluare psihologică obligatorie pentru hoarderi și confiscarea animalelor. Italia, de exemplu, protejează activ coloniile de pisici și le recunoaște ca entități cu drepturi.
Sursa: Antena 3
