Elevii din școlile din România au transformat rapid utilizarea tehnologiei în ceea ce poate fi considerat noua rutină a învățării. Discuția despre teme nu mai începe cu întrebarea clasică „Ai înțeles lecția?”, ci cu „Ai întrebat AI-ul?”. ChatGPT, Gemini și alte asistenți inteligenți devin reliable parteneri în procesul educației, explicând, revizuind, sugerând idei și chiar redactând în locul elevilor. Pentru mulți, această evoluție semnificativă se traduce prin accesibilitate sporită și posibilitatea de a învăța mai eficient. Însă, pe de altă parte, părerile critice ridică semne de întrebare legate de riscul de a pierde abilități fundamentale, precum gândirea critică și autonomia.
De ce AI-ul a devenit „asistentul personal” al elevilor
Pentru elevi, avantajele sunt evidente. În condițiile în care nu întotdeauna profesorii pot fi disponibili seara sau înainte de test, ChatGPT și alte instrumente similare oferă soluții rapide. „Rezolvă-mi tema la matematică”, sau „Explică-mi noțiunea de fotosinteză în cuvinte simple” sunt întrebări uzuale. Aceste chatboti pot reformula, oferi exemple și ajuta la structurarea materialului, fiind aproape ca un meditațor la un clic distanță. Posibilitatea de a obține explicații clare și rapide a făcut ca elevii să își aprofundeze cunoștințele fără a mai depinde exclusiv de meditații sau de părinți.
Pe lângă consumul de informație, AI-ul devine un instrument esențial pentru antrenarea abilităților de comunicare în limbi străine, pentru verificarea compunerilor sau pentru exersarea problemelor complicate. Folosit corect, acesta poate chiar să sporească înțelegerea, nu doar să simplifice trecerea peste teme.
Pericolul delegării totale și pierderea competențelor
Însă, pericolul major apare atunci când acest ajutor unic începe să înlocuiască în totalitate efortul intelectual. În loc să fie un instrument de suport, AI-ul devine unealta care face temele în locul elevului. „Rezultatul final poate fi o operă impecabilă, dar fără niciun fundament în înțelegerea proprie”, explică numeroși profesori. Problema nu este doar la nota obținută, ci la semnalul clar că procesul de învățare a fost sărit.
Profesorii intuiește când un text nu e „gândit” de elev, chiar dacă arată perfect pe hârtie. Este vorba de diferența de stil, vocabular, iar uneori și de argumentație. O lucrare prea impecabilă, cu termeni neînțelese profund, sau cu o formulare prea formală, poate trăda intervenția unei inteligențe artificiale. Această ruptură de „vocea” elevului de pe hârtie față de cea din clasă poate fi un semnal clar că în procesul de învățare s-a pierdut ceva esențial: dezvoltarea gândirii critice și a capacității de a-și argumenta propriile idei.
Studiile și cercetările despre „datoria cognitivă” în epoca AI
Un studiu recent atribuit laboratorului MIT Media Lab, popularizat în 2025, oferă o perspectivă științifică asupra temerilor legate de această evoluție. Conform cercetării, participanții care au folosit chatboturi în timp ce scriau eseuri au avut o activitate cerebrală în medie mai redusă decât cei care au lucrat fără astfel de instrumente. Mai mult, pe măsură ce sesiunea avansa, elevii care se bazau pe AI păreau să depună tot mai puțin efort, ajungând chiar să cunoască mai greu informațiile de bază atunci când au fost puși să revină la textul scris fără ajutorul tehnologiei.
Această tendință nu înseamnă neapărat că AI-ul „strică” creierul, dar ridică întrebări legate de efectul pe termen lung asupra capacităților cognitive. Dacă delegăm constant gândirea dificilă, mușchii atenției, memorarea și planificarea pot slăbi, riscând un declin al performanțelor.
Cum pot fi utilizate AI-ul pentru propulsie, nu pentru înlocuire
Pentru ca această tehnologie să devină un avantaj în procesul de învățare, trebuie să fie percepută ca un accelerator, nu ca un înlocuitor. Cadrele didactice și elevii trebuie să adapteze abordarea: prima etapă o face elevul însuși, el trebuie să scrie, să rezolve și să-și exprime propria înțelegere. Abia apoi, cu ajutorul AI-ului, trebuie verificat și corectat, pentru a învăța din greșeli și a construi cunoștințe solide.
De exemplu, elevii pot cere AI-ului să explice un răspuns, să pună întrebări de verificare și să ofere variante alternative. În plus, este esențial ca elevii să reformuleze răspunsurile cu propriile cuvinte, să adauge exemple din experiența lor sau să le leagă de alte subiecte studiate anterior. Astfel, AI-ul devine un ghid, nu un substitut, iar procesul de învățare rămâne activ și critic.
Pentru cadrele didactice și părinți, în fața acestei revoluții digitale, cheia stă în adaptarea metodei de evaluare. Înlocuind simpla recunoaștere a unui rezultat cu solicitarea de explicații orale, reflecție asupra pașilor sau justificări ale alegerilor, se menține un proces de învățare autentic, în care inteligența artificială devine un partener, nu un competitor. În acest mod, elevii nu vor învăța doar să folosească AI-ul, ci vor înțelege cum să își păstreze autonomia intelectuală într-o epocă în care tehnologia avansează rapid.
Și, în timp ce lumea devine tot mai digitalizată, rămâne de văzut dacă sistemul educațional va reuși să integreze această nouă realitate în interesul dezvoltării autentice a elevilor. La final, nu tehnologia este problema, ci modul în care alegem să o folosim — și mai ales, cum păstrăm vie dorința de a gândi și de a învăța singuri.
