Conform Descopera: De ce oamenii care înșală se mint și pe ei înșiși
Psihologia dezvăluie mecanismele complexe prin care persoanele implicate în relații extraconjugale ajung să își justifice comportamentul, adesea mintindu-se chiar pe ele însele pentru a gestiona disconfortul psihologic. Această stare de tensiune, numită disonanță cognitivă, apare atunci când acțiunile contrazic convingerile despre sine, cum ar fi dorința de a fi o persoană loială și corectă, în timp ce se practică infidelitatea.
Autojustificarea ca mecanism de apărare
Cercetările sugerează că justificarea propriului comportament devine o strategie pentru a reduce disconfortul cauzat de discrepanța dintre fapte și imaginea de sine. Aceste mecanisme pot varia de la minimalizarea importanței faptei la schimbarea propriei atitudini sau chiar modificarea imaginii despre sine. Un studiu publicat în Journal of Social and Personal Relationships a examinat această contradicție, constatând că participanții cărora li s-a spus că au fost infideli au raportat un disconfort psihologic mai mare și o discrepanță mai mare între comportament și imaginea de sine.
Pentru a atenua această tensiune, unii indivizi tind să minimalizeze gravitatea infidelității, descriind-o ca pe o „greșeală”, „ceva fără importanță” sau „o întâmplare”. Prin reinterpretarea acțiunilor, acestea devin mai puțin incompatibile cu imaginea pe care o au despre ei înșiși. Acest mecanism explică de ce situații similare pot fi percepute radical diferit de persoane diferite.
Justificarea: un proces gradual
Autojustificarea nu apare întotdeauna ca o reacție imediată după comiterea faptei. Un studiu calitativ din 2023, bazat pe interviuri cu 13 bărbați aflați în relații stabile, a demonstrat că decizia de a fi infidel este adesea un proces gradual, în care raționalizarea și justificarea joacă un rol crucial. Nemulțumirile din relație pot fi transformate în argumente, iar apropierea de o altă persoană poate fi prezentată ca o consecință firească a acestor probleme. Astfel, persoana ajunge să creadă că a avut motive întemeiate pentru acțiunile sale.
Minciuna către partener vs. minciuna față de sine
Ascunderea aventurii de partener reprezintă o minciună adresată altuia, în timp ce modificarea propriei interpretări a faptei pentru a ajunge la o împăcare interioară este un proces psihologic diferit. Cercetările, precum cele ale Cassandrei Alexopoulos din 2021, au arătat că schimbarea atitudinii față de infidelitate și modificarea imaginii de sine sunt asociate cu reducerea disconfortului psihologic. Pentru infidelitatea offline, schimbarea imaginii de sine a fost un factor determinant.
Acest proces de autojustificare poate facilita deciziile viitoare. Mecanisme similare au fost observate în studii despre comportamentul necinstit, unde justificările care prezentau acțiunea ca fiind benefică pentru alții reduceau tensiunea fiziologică. Aceasta sugerează că, deși fapta în sine nu se schimbă, modul în care persoana se simte în legătură cu ea poate fi modificat, diminuând bariera psihologică.
Atribuirea responsabilității și narativele personale
Justificările de genul „am făcut asta pentru că relația mea era deja terminată” mută responsabilitatea de la alegerea personală către circumstanțe externe. Cercetările despre infidelitate identifică mecanisme precum atribuirea responsabilității, schimbarea atitudinii și modificarea imaginii de sine ca factori care reduc disconfortul psihologic. Persoana poate ajunge să vadă aventura mai puțin ca pe o decizie proprie și mai mult ca pe un rezultat al problemelor relaționale. Deși problemele de cuplu pot contribui la apariția infidelității, ele nu constituie o explicație universală.
Cauzele infidelității sunt diverse, iar mecanismele psihologice variază de la o persoană la alta. Un studiu publicat în Journal of Sex & Marital Therapy a identificat cum caracteristicile personale, precum atașamentul, narcisismul și experiența anterioară de trădare, se pot combina cu autojustificarea și pot contribui la infidelitate. Psihologia nu oferă un profil unic al persoanei care înșală, ci multiple căi care duc la aceeași decizie.
Transformarea explicației în convingere
Nu întotdeauna o persoană este conștientă că se justifică. Cercetările asupra disonanței cognitive arată că oamenii își pot modifica atitudinile și imaginea de sine pentru a reduce conflictul dintre credințe și acțiuni. Diferența dintre o explicație și o justificare constă în interpretarea responsabilității. „Relația mea avea probleme” poate fi o descriere obiectivă, în timp ce „pentru că relația avea probleme, ceea ce am făcut era inevitabil” devine o reinterpretare care scuză acțiunea.
Imaginea pe care o avem despre noi înșine este esențială. Majoritatea oamenilor doresc să se considere persoane corecte și loiale. Când comportamentul contrazice această imagine, apare un disconfort pe care psihicul încearcă să îl atenueze, adesea prin modificarea percepției asupra faptei. Infidelitatea rămâne aceeași, dar povestea despre ea se poate transforma. Cercetările sugerează că minimalizarea, schimbarea atitudinii, modificarea imaginii de sine și reducerea responsabilității sunt mecanisme care pot diminua disconfortul asociat comportamentelor ce intră în conflict cu propriile valori.
Sursa: Descopera
