Filmul „If I Had Legs I’d Kick You”, de Mary Bronstein, ajunge pe marile ecrane italiene, după o primire intensă în festivalurile Sundance și Berlinale, unde a stârnit reacții diverse, dar în cele din urmă a atras atenția prin tematica sa dificilă și prezentarea dureroasă a suferinței umane. Proiecțiile în cinematografele din Italia vor începe pe 5 martie, distribuite de I Wonder Pictures, invitând publicul la o experiență cinematografică incomodă, dar profundă.
O poveste de anxietate și disoluție
Filmul relatează povestea Lindei, o femeie, mamă și psihologă, aflată în pragul colapsului mental. În centrul narațiunii se află o serie de evenimente care o cufundă tot mai adânc într-o spirală de stres, nesiguranță și auto-distrugere. La început, o avarie majoră la tavanul dormitorului o forțează să ia cu fiica sa, care are probleme de sănătate grave, și să se mute temporar într-un motel. În același timp, soțul acesteia petrece săptămâni întregi departe, din cauza serviciului.
Deteriorarea psihologică a personajului devine vizibilă și simbolică: fisura în tavan se transformă într-o metaforă a traumei ei, a unei fragile identități despre care spectatorii sunt dezvăluiți treptat. În timp ce Linda se luptă să păstreze controlul, fragilele granițe dintre realitate și haos încep să se destrame, conducând-o spre alegeri din ce în ce mai narative și autonome, ce provoacă o stare de disconfort chiar și recepționarului atent.
Un film menit să provoace anxietate
Regizoarea și scenarista Mary Bronstein a avut ca obiectiv crearea unui film claustrofobic, intenționat tensionat, prin cadre strânse și o epurare vizuală de orice element superfluu. Aceasta nu reprezintă doar o tehnică cinematografică, ci și un mijloc de a transmite intens emoția subiectivă a protagonistului, mai ales din perspectiva femeii în figurină. Filmul nu evadează în explicații sau moralizări, ci forțează spectatorii să trăiască și să accepte durerea, chiar dacă este extrem de inconfortabil.
Această abordare face ca pelicula să fie dificil de vizionat, dar și extrem de puternică. Este o experiență prin care trebuie să treci, să o resimți la nivel visceral, învățând să rămâi în durere și să o lași să se aștearnă, fără fuga în soluții facile. În felul acesta, filmul devine un exercițiu de acceptare și de învățare a tăcerii interioare, un mesaj subtil despre posibilitatea de a permite durerii să devină o parte a procesului de vindecare.
În cinematografe, cu o distribuție remarcabilă
„If I Had Legs I’d Kick You” va fi disponibil din 5 martie în cinematografele italiene, aducând în fața publicului o distribuție de excepție. Rose Byrne, nominalizată și câștigătoare a Globului de Aur pentru interpretare, joacă rolul principal, într-un film ce a fost aclamat pentru performanța sa, în același timp cu apariții speciale ale unor figuri precum Conan O’Brien, Danielle Macdonald, rapper-ul ASAP Rocky, și Christian Slater.
Filmul a fost prezentat în cadrul Sundance și Berlinale, câștigând aprecieri pentru modul în care explorează problemele de sănătate mentală, traumele personale și complexitatea relațiilor de familie. Pentru Byrne, interpretarea a fost un punct de cotitură, iar rolul a fost chiar nominalizat la premiile Oscar în categoria Actriță în rol principal, o confirmare a impactului și relevanței sale.
O propunere cinematică pentru cei curajoși
Filmul nu este destinat pentru toate gusturile – provocând disconfort, anxietate și chiar uneori repulsie, dar deschizând și un discurs despre acceptarea propriei vulnerabilități. Într-o societate în care controlul și superficialitatea domină adesea discursul despre sănătatea mentală, această peliculă aduce în prim-plan subiecte tabu și empatie profundă.
„If I Had Legs I’d Kick You” nu spune neapărat ceva explicit, dar lasă spectatorii să-și descifreze propriile răspunsuri în fața suferinței: poate fi un îndemn la răbdare, la învățarea de a asculta și a rămâne în durerea noastră, fără fuga sau îngrijorarea de a găsi soluții rapide. Este o experiență cinematografică dificilă, dar necesară pentru cei dispuși să creadă că, uneori, puterea stă în a fi vulnerabil, în a rămâne alături de propria durere, până la sfârșit.
