Conform Descopera: Oxitocina, celebră pentru rolul său în legăturile sociale și atașament, ar putea juca un rol surprinzător în procesarea fricii și recunoașterea momentului în care un pericol a trecut. Noi cercetări sugerează că celulele cerebrale sensibile la „hormonul iubirii” ne pot ajuta să evaluăm situațiile și să ne adaptăm la medii sigure.
Reputația oxitocinei ca simplu regulator al comportamentului social a fost de mult timp pusă sub semnul întrebării. Se pare că efectele sale sunt mult mai nuanțate, putând fi influențate de context, starea emoțională și percepția asupra celorlalți, fie ca fiind prietenoși sau amenințători.
Rolul neuronilor sensibili la oxitocină în frică
Experimentele realizate pe șoareci masculi au scos la iveală un grup restrâns de neuroni, localizați în talamusul paraventricular (PVT), care exprimă receptori de oxitocină. Această zonă a creierului este implicată în procesarea stresului, motivație și comportamente emoționale. Cercetătorii au observat că acești neuroni influențează atât comportamentul social, cât și procesul de extincție a fricii – învățarea că un stimul anterior asociat cu pericolul nu mai reprezintă o amenințare.
Modificarea comportamentului social și a fricii
Oamenii de știință din Japonia au manipulat genetic acești neuroni la șoareci pentru a le suprima sau activa funcția. Atunci când neuronii au fost suprimați, șoarecii au manifestat un interes redus în interacțiunea cu animale necunoscute. Această scădere a angajamentului social nu a fost cauzată de o anxietate crescută sau de o mobilitate redusă. Interesant este faptul că activarea aceluiași grup de neuroni nu a dus la o sociabilitate sporită, sugerând că aceștia sunt necesari pentru un comportament social normal, dar nu sunt suficienți pentru a stimula interesul social peste un anumit prag.
În continuare, cercetătorii au investigat implicarea acestor neuroni în extincția fricii. Șoarecii au fost condiționați să asocieze un anumit mediu cu un șoc electric ușor. Ulterior, au fost readuși în același mediu, dar fără a mai primi stimulul electric. Suprimarea neuronilor sensibili la oxitocină nu a afectat formarea memoriei inițiale a fricii. Totuși, șoarecii au continuat să manifeste comportamentul de înghețare (o reacție de frică) când se întorceau în mediul care fusese anterior periculos, dar care acum era sigur. Aceasta indică o dificultate în a învăța că pericolul a dispărut.
Implicații pentru înțelegerea afecțiunilor neurologice
Activarea neuronilor a redus înghețarea în faza inițială a testului de extincție a fricii, dar acest efect nu a persistat pe termen lung. Descoperirile preliminare ar putea oferi indicii importante despre motivele pentru care procesele de reglare socială și de gestionare a fricii pot fi perturbate în afecțiuni precum autismul și tulburările de anxietate. Dacă cercetările viitoare vor confirma un mecanism similar la oameni, acestea ar putea contribui la o mai bună înțelegere a acestor condiții. Până în prezent, datele sugerează că influența oxitocinei este dependentă de localizarea sa specifică și de momentul în care acționează în creier. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Brain.
Sursa: Descopera
