Parolele – melodia sigură sau vulnerabilitatea descoperită?
În lumea securității IT, o iluzie persistentă în ultimele decenii spune că dacă aplici reguli stricte pentru complexitatea parolelor, ai rezolvat problema. Însă în realitate, această abordare s-a dovedit adesea a fi un simplu masked-up comprimat al vulnerabilităților reale. În timp ce angajații sunt constrânși să creeze parole „fortificate”, aceștia tind să le construiască pe baze familiare, în tipare repetitive, precum denumirile companiei, numele proiectelor sau combinații simple ale acestor elemente, la care adaugă cifre și semne de punctuație. Aduse pe hârtie, aceste parole par robuste, însă pentru un atacator familiarizat cu contextual organizației, ele devin ușor de spart.
De unde vin listele „țintite” de cuvinte?
Recent, discuțiile din domeniu s-au mutat aproape exclusiv spre inteligența artificială și algoritmi avansați de hacking. Cu toate acestea, practică arată că multe dintre atacurile de succes nu pleacă din încercări generale sau brute-force extrem de laborioase, ci din metode mult mai simple, dar extrem de eficiente. Una dintre aceste tactici constă în construirea de „wordlist-uri țintite”: liste de termeni adunați din comunicarea publică a unei companii sau organizații, transformate apoi în variante de parole probabile.
Procesul este mai simplu decât pare. Atacatorii folosesc tool-uri precum CeWL, un generator open-source de liste de cuvinte personalizate, care explorează paginile web și documentele publice ale organizației. Astfel, extrag termeni precum nume de produse, acronime interne sau denumiri de locații, cele mai frecvente și intuitive pentru angajați. Acest fapt le oferă un avantaj major: parolele formate din astfel de termeni sunt „memorabile” pentru utilizatori și, implicit, facile de replicat de către cei rău intenționați.
Relevanța contextuală devine artera principală a atacurilor
Surprinzător, cheia succesului nu stă în sofisticarea tehnică, ci în înțellegerea psihologică a utilizatorului. Atacatorii știu că dacă un anumit termen, cum ar fi numele unui produs sau acronymul unui proiect, este folosit frecvent, cei din interior îl vor include în parolele lor. În plus, aceștia aplică reguli de mutație simple, dar eficiente: adăugarea de cifre, substituirea unor litere cu simboluri, folosirea unor sufixe sezoniere. Rezultatul? milioane de combinații aparent complexe, care în realitate sunt doar variante simple, dar foarte previzibile, bazate pe vocabularul organizației.
Un exemplu clar ar fi o instituție medicală cu o prezență publică vizibilă, al cărei nume sau abreviere ar putea fi inclusă în numeroase parole: „NumeSpital2026!”, „SpitalNume#1” sau „Cardio2025!”. La testarea acestor parole, multe filtre standard le acceptă, fără a anticipa însă ca un atacator va încerca toate variantele, bazându-se pe ceea ce a colectat din mers din comunicarea organizației.
Eficiența acestor metode devine evidentă dacă atacurile se bazează pe hash-uri furate sau date compromise, precum cele din breșele de securitate anterior. Practic, rulează rapid și la scară largă, folosind platforme precum Hashcat, care aplică reguli de mutație, și astfel pot sparge mulțimi întregi de parole, dacă acestea sunt bazate pe vocabular „cunoscut” și simplu.
De ce regulile clasice de complexitate tot timpul ratează?
În încercările lor de a crește nivelul de securitate, multe companii au adoptat politici ce cer parole de cel puțin opt caractere, cu majuscule, cifre și simboluri. Problema e că aceste reguli, în loc să crească securitatea, adesea doar dau iluzia unei protecții sporite, ignorând vulnerabilitatea de fond: folosirea de termeni explicabili, intuitivi pentru cei din interior.
Astfel, o parolă considerată validă în termeni tehnici devine extrem de ușor de spart dacă se bazează pe vocabularul comun al organizației. În plus, utilizatorii, în încercarea de a se conforma, reciclează adesea aceleași structuri de parole, modificându-le superficial, fapt ce ușurează munca atacatorilor.
Ce ar trebui să schimbăm rapid?
Primul pas important este evitarea parolelor derivate din contextul organizației. În loc să blocheze doar câteva expresii, politicile trebuie să impună interdicția asupra termenilor de uz comun, extrasi din comunicarea publică. În plus, trebuie intensificat controlul asupra parolelor compromise și asupra reutilizării credentialelor expuse în breșe. O metodă simplă, dar eficientă, este utilizarea passphrase-urilor lungi, de minimum 15 caractere, care să devină o frază personală, dificil de ghicit.
De asemenea, autentificarea multi-factor (MFA) reprezintă o barieră decisivă pentru atacatori. Acest lucru nu înseamnă că parola poate fi ignorată complet, dar reduce semnificativ riscul dacă parola a fost compromisă.
Atunci când organizațiile înteleg că nu trebuie să-și bazeze securitatea doar pe reguli de complexitate, ci pe o înțelegere reală a riscurilor și un management atent al vocabularului intern, vor reuși să cutreiere mai sigur lumea digitală. În fond, nu AI-ul e cel care sparge parolele, ci adesea propria superficialitate a politicilor și comportamentul uman. Iar în fața acestei realități, cea mai bună apărare rămâne conectată la contextul și comportamentul real al utilizatorilor.
