O fosilă celebră, considerată mult timp drept cea mai veche caracatiță din lume, s-a dovedit a fi, de fapt, altceva. Cercetătorii au analizat fosila veche de 300 de milioane de ani și au descoperit dinți minusculi conservați. Aceștia demonstrează că nu era o caracatiță, ci un animal înrudit cu nautilul.
Descoperirea uimitoare
Fosila, inclusă anterior în Guinness World Records, a fost analizată cu ajutorul tehnicilor moderne de imagistică cu sincrotron. Această metodă permite cercetătorilor să „scaneze” structuri invizibile la suprafață. Astfel, s-a revelat existența unei radule, o structură de hrănire specifică moluștelor.
Această structură, prevăzută cu rânduri de dinți, a oferit indicii decisive. Numărul și forma acestor „dinți” au exclus ipoteza unei caracatițe. Nautiloidele, spre deosebire de caracatițe, au un număr diferit de elemente pe rând.
Rezultatele cercetărilor, publicate în „Proceedings of the Royal Society B”, indică faptul că fosila aparținea, de fapt, unei rude a nautilului. Acest animal s-a descompus parțial înainte de fosilizare, alterându-i forma și ducând la interpretarea greșită. Descoperirea a schimbat radical înțelegerea evoluției caracatițelor și a rudelor lor.
Secretul ascuns în rocă
Fosila, descoperită în statul Illinois, SUA, a fost analizată inițial în anul 2000. La acea vreme, a fost interpretată ca având caracteristici specifice caracatițelor, ceea ce sugera o apariție mult mai timpurie a acestora, cu aproximativ 150 de milioane de ani.
Cu ajutorul imagisticii cu sincrotron, cercetătorii au reușit să detalieze structurile interne ale fosilei. Analiza detaliată a dinților a relevat o corespondență perfectă cu o altă fosilă cunoscută, Paleocadmus pohli, găsită în aceeași zonă.
„Se pare că cea mai faimoasă fosilă de caracatiță din lume nu a fost niciodată o caracatiță”, a afirmat Thomas Clements, autorul principal al studiului. “Era o rudă a nautilului, aflată în descompunere timp de săptămâni întregi înainte de a fi îngropată și conservată în rocă, iar acest proces a făcut-o să semene uimitor de bine cu o caracatiță.”
Implicații pentru evoluția vieții
Această descoperire are implicații importante asupra cronologiei evoluției. Datele sugerează acum că caracatițele au apărut mult mai târziu, în perioada Jurasic. Separația evolutivă dintre caracatițe și rudele lor cu zece brațe, precum calmarii, ar fi avut loc în Mezozoic, nu cu sute de milioane de ani mai devreme.
Fosilele de tip Paleocadmus descoperite reprezintă acum cea mai veche dovadă de țesut moale de nautiloid cunoscută, depășind recordul anterior cu aproximativ 220 de milioane de ani. Această revelație oferă o nouă perspectivă asupra evoluției moluștelor și a modului în care procesele de fosilizare pot influența interpretarea fosilelor.
