Trei milenii de mister în jurul artefactului cunoscut sub numele de „bateria din Bagdad” continuă să stârnească controverse aprinse în rândul istoricilor și arheologilor, chiar și la aproape o sută de ani de la descoperire. Un vas de lut antic, despre care unii cercetători afirmă că ar fi fost prima baterie electrică din lume, revine în centrul atenției, odată cu experimente moderne care sugerează posibilitatea funcționării sale ca un dispozitiv generator de energie electrică. Dar aceste interpretări nu sunt acceptate unanim, iar întrebarea dacă acest artefact reprezentă într-adevăr o tehnologie avansată a trecutului rămâne deschisă.
### În căutarea adevărului despre „bateria din Bagdad”
Descoperit aproape de Baghdad, la începutul secolului XX, artefactul constă inițial într-un vas de lut, în care se afla un cilindru de cupru și o tijă de fier. Conform ipotezei de multiși ani, această configurație ar fi putut funcționa ca o celulă galvanică primitivă, o tehnologie de stocare a energiei electricice, similară cu cea invenționată de Alessandro Volta în secolul al XVIII-lea. Ipoteza a fost, însă, mereu contestată, mai ales din cauza faptului că originalul a dispărut în urma invaziei Irakului din 2003, lăsând cercetătorilor doar descrieri și o documentație sumară pentru a reconstrui imaginea artefactului.
Recent, experți și oameni de știință aduc în discuție rezultatele unor experimente efectuate pe bază de reconstrucție. Conform acestora, pereții poroși ai vasului de lut ar fi avut un rol esențial în generarea unui curent electric, având un potențial de 1,4 volți — o valoare foarte apropiată de o baterie AA din zilele noastre. În aceste condiții, susțin cercetătorii, „dispozitivul ar fi putut fi conceput intenționat pentru a produce electricitate, și nu doar ca un recipient ritualic”.
### Controverse și interpretări diferite
De anumită parte a arheologilor și istoricilor, însă, scepticismul persistă. Mulți consideră că această cantitate de energie nu era suficientă pentru a avea o utilitate practică, întrucât, în esență, ar fi fost prea mică pentru alimentarea unor aparate sau pentru alte scopuri tehnologice avansate. Mai mult, teorii mai vechi, precum cele care sugerează utilizarea vasului pentru decorarea bijuteriilor sau pentru placări metalice, continuă să fie preferate de o parte a comunității științifice.
Unele interpretări alternative merg chiar mai departe, reclamând că ar fi vorba despre un obiect cu funcție simbolică sau ritualică. În această variantă, curentul electric ar fi fost folosit pentru a accelera coroziunea unor texte sau rugăciuni, poate chiar pentru a avea un efect vizual în ritualuri religioase dedicate divinităților subpământene. În astfel de contexte, „bateria din Bagdad” nu ar fi fost o tehnologie pentru producerea de energie, ci un simbol sacru, o punte între lumea materială și cea spirituală.
### Conturarea unui peisaj ambigu
Pentru cei mai mulți arheologi, însă, explicația ritualică pare, cel puțin în prezent, dificil de susținut. Numărul mare de artefacte similare descoperite în aceeași regiune, inclusiv vase cu recipiente din cupru, sugerează o practică ritualică legată de depozitarea sau protejarea anumitor obiecte sacre, mai degrabă decât o tehnologie avansată. În plus, tija de fier, interpretată ca un electrod, ar putea fi un cui folosit în ceremonii, nu un element al unui dispozitiv electronic.
În absența obiectului original și a unor dovezi explicit vizuale, dezbaterile continuă. Arealul arheologic din Mesopotamia rămâne un teren fertil pentru reinterpretări, iar această discuție evidențiază cât de subțire este linia dintre descoperirile științifice și interpretarea lor, influențată adesea de cunoștințele și paradigmile prezentului. În vreme ce unii cercetători mențin teoria unei utilizări electrice, alții consideră că „bateria din Bagdad” rămâne, cel mai probabil, un simbol ceremonial sau un obiect de uz religios, în fond, parte dintr-un univers sacru, mai mult decât tehnologic.
Noile perspective și evoluțiile ulterioare din domeniu vor fi decisive pentru elucidarea adevărului, însă, oricare ar fi rezultatul, cazul acestei „baterii” demonstrază limpede cum istoria și știința sunt mereu în dialog, iar trecutul rămâne deschis interpretărilor, cu limitele și sesiunile lui de mister.
