Conform Armenianweekly.com: Filosoful Nassim Nicholas Taleb refuză invitația în Azerbaidjan din cauza detenției lui Ruben Vardanyan
Publicul armean, atât pe rețelele de socializare, cât și în mediul online, a reacționat puternic în ultimele zile la o postare a filosofului libanezo-american Nassim Nicholas Taleb. Acesta a refuzat o invitație de a susține o conferință în Azerbaidjan, declarând că nu va călca pe teritoriul țării atâta timp cât Ruben Vardanyan este deținut acolo. Taleb, autorul unor volume cunoscute precum „Lebăda neagră”, „Antifragilitate” și „Miza pe joc”, a menționat că a primit o ofertă consistentă de la organizatori, aceștia mărind semnificativ onorariul propus, probabil în speranța de a-l influența. Decizia filosofului a fost una etică, nu logistică.
Amintiri și iluzii ale refugiaților
Declarația lui Taleb a readus în discuție o conversație avută de autorul articolului cu un fost coleg, la câteva luni după strămutarea forțată din Artsakh. În timp ce evoca amintiri din viața lor de acolo, colegul a făcut referire la un pasaj din „Lebăda neagră”, unde Taleb descrie refugiații libanezi care, chiar și după mulți ani, nu s-au integrat pe deplin în noile medii. Aceștia au trăit într-o stare de suspendare, ca în săli de așteptare, construindu-și viețile în anticiparea permanentă a revenirii. Această dorință le-a modelat alegerile și percepția timpului. Taleb menționa că răspunsul inițial este adesea negarea, o refuzare a acceptării unei realități incerte și tendința de a se agăța de iluzii consolatoare, dar distructive.
Diferențe de abordare: Taleb versus Harari
Refuzul lui Taleb de a vizita Baku amintește de o altă situație recentă. Autorul articolului a aflat că filozoful israelian Yuval Noah Harari, o figură admirată, a susținut o conferință în Baku în aceeași perioadă în care Armania se confrunta cu consecințele strămutării forțate a armenilor din Artsakh. Harari, cunoscut pentru scrierile sale despre suferință umană și responsabilitate istorică, a ales să vorbească despre univers în era inteligenței artificiale într-un moment critic, moment pe care autorul îl consideră echivalent cu „albirea” acțiunilor regimului azer. Această invitație, susține autorul, servește exact scopului regimului de a-și folosi resursele pentru a atrage personalități influente. În contrast, acțiunile lui Taleb se aliniază cu teza sa din „Miza pe joc”, conform căreia autoritatea morală necesită risc personal și că principiile pot fi susținute doar prin acceptarea consecințelor.
Schimbarea discursului politic intern
Privind retrospectiv la situația din Armenia și la discuțiile legate de pierderea Artsakh-ului și strămutarea forțată, se observă o schimbare notabilă. Acum trei ani, populația armeană strămutată nu primise declarații precum cele care sugerează că „ar fi trebuit să moară în locul copiilor noștri”, iar femeile refugiate cu copii nu fuseseră acuzate de lașitate. Termenul „Artsakh” nu era încă evitat sau contestat. Astăzi, autorul articolului consideră că dezamăgirea sa față de Harari nu mai este relevantă. Eșecul real se află mai aproape, în cadrul conducerii politice a Armeniei. În timp ce gânditori globali precum Taleb își asumă riscuri pentru o poziție principială, partidul de guvernământ de la Erevan pare să se distanțeze de lupta pentru ostaticii armeni, inclusiv Ruben Vardanyan, pe care Taleb a ales să-l menționeze explicit. Aceasta nu este o critică a dialogului diplomatic, ci o constatare a unei trădări a principiilor de bază, într-un spirit opus celui promovat de Taleb.
Sursa: Armenianweekly.com
