Securitatea cibernetică în criză: lecții dureroase din 2025 și provocările pentru 2026
Anul 2025 a demonstrat în mod clar că marile eșecuri de securitate cibernetică nu se datorează doar atacatorilor excepțional de sofisticați, ci, mai ales, modului în care organizațiile gestionează și înțeleg atacurile și consecințele lor. În prezent, vulnerabilitatea nu mai constă exclusiv în vulnerabilitățile tehnice, ci în incapacitatea sistematică a instituțiilor și companiilor de a răspunde adecvat crizelor de securitate și de a păstra încrederea folositorilor și partenerilor.
O iluzie de funcționare în fața crizei
Deseori, după atacuri, infrastructura IT rămâne aparent intactă, iar indicatorii de sănătate ai sistemelor arată verde. Platformele online funcționează normal, iar serviciile par a fi în măsură să își continue activitatea. Însă, în spatele acestei aparențe de normalitate, încrederea în date începe să se erodeze inexorabil. Lasă loc incertitudinii și riscului de decizii greșite, dar care, din punct de vedere tehnic, par a fi justificabile, cel puțin la suprafață. Așa se face că, deși sistemele nu sunt complet compromise, deciziile critice devin din ce în ce mai riscante, iar rezultatul poate fi unul dezastruasă pentru sănătatea organizațiilor și siguranța publicului.
Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă atacul ransomware asupra Change Healthcare, o platformă majoră din sistemul de sănătate american. Deși sistemele au fost refăcute și repuse în funcțiune, spitalele și clinicile au continuat să funcționeze cu date fragmentate, plățile întârziate și cu proceduri manuale, adesea improvizate. În cazul grupului Ascension, consecințele au fost chiar mai grave: o revenire forțată la documente pe hârtie și reconfigurarea întregului flux de lucru medical. Medici, asistente și alți specialiști au avut dificultăți în a distinge între informații indisponibile, sisteme temporar nefuncționale și cele care rulează cu date nesigure. Acest downturn al încrederii a dus la decizii clinice mai lente și la riscuri sporite de eroare, afectând direct siguranța pacienților și eficiența tratamentelor.
Falimente ale securității și limitele actuale ale protecției digitale
Eșecurile din 2025 nu s-au limitat însă doar la incidente de tip ransomware sau întreruperi de service. Unul dintre cele mai marcante exemple a fost pana generală provocată de o actualizare defectuoasă a platformei de securitate CrowdStrike. Chiar dacă nu a fost un atac intenționat, consecințele au fost dezastruoase: zboruri anulate, servicii medicale întârziate sau chiar blocaje în operațiunile unor companii globale. Efectul nu a fost doar tehnic, ci unul de încredere, un semnal clar că maturitatea sistemelor de securitate nu se limitează doar la protejarea împotriva atacurilor externe, ci trebuie să includă mecanisme solide pentru gestionarea crizelor și menținerea responsabilității.
Un alt domeniu delicat este gestionarea identității digitale. În lipsa unor măsuri stricte de revizuire și a unor proceduri clare de reacție post-incident, organizațiile s-au trezit cu conturi partajate, credențiale expirate sau sisteme de autorizare insuficient controlate. În aceste condiții, responsabilitatea deciziilor și auditabilitatea au fost compromisă, subminând astfel nu doar securitatea, ci și credibilitatea întregii structuri organizaționale.
Necesarul evoluției către securitatea centrată pe om
Experiențele ultimilor ani au evidențiat o nevoie urgentă de a regândi abordarea în domeniul securității cibernetice. Dacă anterior accentul s-a pus pe oprirea atacurilor și repornirea rapidă a sistemelor, în prezent devine clar că aceste măsuri nu sunt suficiente. Partenerii de reziliență trebuie să fie, mai degrabă, oameni și procese. Sistemele trebuie concepute astfel încât să poată ceda în mod controlat, explicabil și previzibil în cazul unor defecțiuni, pentru ca deciziile umane să fie sprijinite și nu înlocuite.
De asemenea, protejarea identităților digitale și păstrarea încrederii în datele și informațiile disponibile trebuie să devină un obiectiv explicit în strategia de securitate a fiecărei organizații. În condițiile unei crize, dacă oamenii și sistemele reușesc să comunice eficient și să gestioneze sistematic situațiile de avarie, multe dintre pagubele din 2025 pot fi evitate. Nu dispariția totală a incidentelor, ci capacitatea de a gestiona crizele și de a permite decizii bine informate sunt noile priorități.
Privind înainte, evoluția rapidă a peisajului digital și incertitudinea generate de combinația dintre războiul cibernetic și dezinformare impun o adaptare continuă. Securitatea cibernetică trebuie să devină un catalizator pentru responsabilitate umană și transparență, nu doar o barieră tehnică. Doar astfel, viitorul poate aduce o mai mare reziliență, chiar și în fața provocărilor tot mai complexe ale lumii digitale.
