În vara lui 1916, în timp ce Primul Război Mondial se desfășura cu furie, România, sub conducerea prim-ministrului Ionel Brătianu, negocia intens intrarea în conflict de partea Antantei. Aceste discuții, marcate de o diplomație complexă, au atins un punct critic odată cu sosirea la București a contelui de Saint-Aulaire, noul ambasador francez. Misiunea sa era clară: finalizarea acordului cu România.
Negocieri tensionate și reproșuri
Negocierile dintre Brătianu și Saint-Aulaire au fost dificile, prim-ministrul român condiționând intrarea României în război de satisfacerea unor cerințe politice și militare. Brătianu nu s-a sfiit să-i reproșeze ambasadorului francez „haosul” existent în rândul aliaților. Primul ministru a subliniat greșelile aliaților, începând cu permisiunea acordată crucișătoarelor germane Goeben și Breslau de a ancora la Constantinopol, ceea ce schimbase echilibrul de putere în zonă. Brătianu a văzut în asta o oportunitate ratată de a menține neutralitatea Turciei și a Bulgariei, dar și de a atrage Grecia și România de partea Antantei.
Reproșurile lui Brătianu au continuat, condamnând „anarhia” din cadrul alianței. El a criticat neînțelegerile dintre francezi și englezi la Salonic, dar și lipsa de încredere a statului major francez în propriul comandant, generalul Sarrail. „Eu înțeleg cât de greu este să fii unit la nivel interaliat,” a menționat Brătianu, „dar noi suntem bine plasați ca să constatăm că anarhia domnește la dumneavoastră”.
Acuzații directe și obstacole interne
Acuzațiile lui Brătianu au vizat și ambasada franceză, criticând „anarhia” din chiar cadrul acesteia. El a dezvăluit că atașatul militar francez nu informa Parisul despre discuțiile sale și nici nu susținea cererile române, inclusiv proiectul unei misiuni militare franceze care să sprijine România după mobilizare. Saint-Aulaire, în memoriile sale, a recunoscut dificultățile cauzate de atașatul militar, pe care nu l-a înlocuit din teamă de a nu-i supăra pe cei de la Quai d’Orsay.
Atașatul naval francez, comandantul de Belloy, a explicat lui Saint-Aulaire că atașatul militar nu dorea o misiune militară condusă de un general superior lui, deoarece asta ar fi redus importanța poziției sale. Reprezentantul Biroului 2, căpitanul Cartier, a confirmat această analiză.
În ciuda acestor obstacole diplomatice, Ionel Brătianu și contele de Saint-Aulaire au reușit să depășească dificultățile. Ei au semnat convenția politică și militară prin care România a intrat în Primul Război Mondial la 27 august 1916, alăturându-se Antantei.
