Conform Descopera: Secretele conservării creierelor umane vechi de 10.000 de ani, dezvăluite de știință
Oamenii de știință au reușit să descopere mecanismele neașteptate care permit conservarea creierelor umane timp de milenii, chiar și atunci când restul corpului s-a descompus complet. Un studiu recent arată că anumite condiții de umiditate și lipsă de oxigen pot stabili proteinele cerebrale, transformând procesul de degradare în unul de conservare. Această descoperire nu doar că explică enigme arheologice, dar deschide și noi perspective în cercetarea bolilor neurodegenerative.
Creierul viu, descris de neurochirurgul Katrina Firlik ca fiind similar cu un tofu foarte moale, este extrem de fragil și se crede că s-ar degrada rapid după moarte. Cu toate acestea, descoperiri arheologice și paleontologice, precum fosile de pești vechi de 300 de milioane de ani sau artropode preistorice, au demonstrat conservarea remarcabilă a țesutului cerebral. Cel mai surprinzător este faptul că au fost găsite creiere umane vechi de până la 10.000 sau 12.000 de ani.
Condițiile optime pentru conservarea creierului
O echipă internațională de cercetători a analizat peste 4.000 de creiere umane descoperite în situri arheologice, constatând că, în anumite circumstanțe, creierul poate fi ultimul țesut moale care rezistă. Un studiu publicat recent indică peste 1.300 de cazuri în care creierul a rămas singurul țesut moale conservat în morminte umede și sărace în oxigen, în timp ce restul corpului a ajuns la stadiul de schelet.
Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, oamenii de știință din Marea Britanie și Danemarca au realizat un experiment cu 72 de șoareci masculi. Cadavrele au fost îngropate în recipiente cu nisip, expuse la diferite niveluri de umiditate și oxigen. Analizele proteomice, care identifică proteinele din țesuturi, au fost efectuate la intervale regulate pe creierele extrase.
Rolul critic al lipsei de oxigen
Rezultatele experimentului au subliniat importanța crucială a lipsei de oxigen. În mediile bogate în oxigen, proteinele se degradează rapid. Însă, în condiții de umiditate și sărăcie în oxigen, un grup specific de proteine rezistente la descompunere este conservat. Ceea ce pare contraintuitiv este că aceleași reacții chimice care, în mod normal, contribuie la degradarea țesutului cerebral, în aceste condiții specifice, ajung să stabilizeze proteinele, permițând astfel conservarea lor pe parcursul a mii de ani.
Autorii studiului, publicat în Journal of Proteome Research, sugerează că mecanisme similare sunt implicate și în procesele de îmbătrânire a creierului uman, precum și în bolile neurodegenerative, unde se observă stabilizarea proteinelor patologice. O înțelegere aprofundată a acestor procese chimice ar putea oferi explicații atât pentru descoperirile arheologice remarcabile, cât și pentru cercetările în domeniul neurologiei moderne.
Sursa: Descopera
