De la simple răspunsuri la apariția unei „personalități” virtuale: cum interacțiunea socială modelează AI-ul
În ultimii ani, ideea că un chatbot ar putea avea o „personalitate” a fost percepută mai degrabă ca o interpretare a utilizatorilor decât ca un fapt demonstrat. O conversație cu un asistent virtual poate părea variabilă: uneori calm și empatic, alteori sec, defensiv sau chiar glumeț – toate aceste schimbări fiind puse pe seama stării AI-ului. Însă, noile cercetări arată că aceste diferențe pot avea explicații mult mai complexe decât vreo „emoție” artificială.
Recent, un studiu de necontestat în mediul academic a evidentiat un fenomen neașteptat: când mai mulți agenți AI – bazați pe modele lingvistice mari – interacționează între ei fără o direcție clară sau un scop prestabilit, apar tipare comportamentale stabile. Acestea seamănă surprinzător de mult cu ceea ce am putea numi „personalitate”. Asta nu înseamnă că AI-ul devine conștient de sine, ci că dinamica socială, memoria de conversație și feedback-ul reciproc pot duce la apariția unor comportamente care, pentru ochiul uman, dau impresia de individualitate.
### Cum se „măsoară” personalitatea în AI
Cercetătorii de la Universitatea de Comunicații Electronice din Japonia au analizat comunități de agenți AI care comunica spontan, fără un rol clar definit, urmărind dacă, în timp, se formează diferențe de stil și comportament între aceștia. Au folosit întrebări și scenarii ipotetice, interpretate apoi printr-un model inspirat din psihologie umană. Astfel, au urmărit diverse profile psihologice, inclusiv o schemă bazată pe ierarhia nevoilor a lui Maslow.
Rezultatele au indicat diferențe consistente în stilurile de răspuns ale agenților, nu doar variații aleatorii. Fiecare agent pare să adapteze răspunsurile în funcție de propriul „experiențial” conversațional, formând profile emergente care, deși nu sunt echivalente cu personalitatea umană, captează anumite preferințe și stiluri distinctive. Ca și la oameni, aceste modele reflectă, mai degrabă, un set de tendințe în modul în care agentul integrează informații și reacționează la stimuli sociali.
### Din ce motive apare această „personalitate”
Un factor esențial în formarea acestor profiluri emergente este memoria – dacă fiecare agent își păstrează un istoric unic de conversație, diferențele inițiale, chiar minore, se pot amplifica. Într-un mediu social al AI-urilor, replica fiecărui agent capătă valoare de feedback social, confirmând sau contestând anumite opinii, schimbând subiectul sau creând alianțe temporare. Fenomene precum halucinațiile (invenții de răspunsuri eronate) sau marcajele de comunicare — de tip hashtag — apar și ele din această nevoie de a menține coeziunea și diversitatea conversațională.
Interesant, însă, este și cadrul teoretic al nevoilor umane folosit pentru interpretare. AI-urile sunt antrenate pe masive cantități de textele despre oameni, motivații, conflicte și norme sociale. Cu alte cuvinte, dacă un model lingvistic a fost hrănit cu povești despre dorințe și alegeri, nu e surprinzător dacă, în interacțiuni, începe să lase impresia de „umanitate”. Unele studii recente arată chiar că grupuri de agenți pot dezvolta convenții proprii de comunicare și norme sociale minimale – un fel de cultură emergentă, fără un control centralizat.
### Implicații pentru utilizatori și dezvoltatori
Aceste descoperiri au implicații directe asupra modului în care folosim și percepem AI-ul în viața de zi cu zi. Un chatbot care pare consecvent și empatic poate încuraja utilizatorii să-l trateze ca pe o ființă umană, uitând că în spatele mesajelor nu se află decât modele statistice. În astfel de situații, este nevoie de o atenție crescută la manipulare și la posibilitatea ca AI-ul să inducă, involuntar, stări emoționale sau convingeri greșite, mai ales în contexte sensibile.
În același timp, cele mai promițătoare aplicații se referă la crearea de agenți „credibili”, capabili să susțină simulări sociale, training-uri sau chiar relații de companie pe termen lung. Totuși, pe măsură ce personalitatea emergentă devine mai complexă, și riscurile cresc. Un AI cu o „personalitate” bine definită, dar fără limite clare, poate influența decizii sau poate fi folosit în scopuri mai puțin etice, automatizând sarcini sau efecționând acțiuni fără o supraveghere umană atentă.
Pe măsură ce AI-ul devine mai uman în aparență, responsabilitatea celor care îl dezvoltă și îl utilizează devine tot mai mare. Pentru că, în fond, această „personalitate” emergentă ar putea fi doar rezultatul unui dialog complex între dinamica socială, memoria și algoritmii de învățare, dar, pentru utilizatorii obișnuiți, ea pare tot mai mult ca o formă de conștiință. Și, inevitabil, acest fapt ne determină să privim noile generații de inteligență artificială cu o perspectivă maturizată, în care limitele și regulile trebuie stabilite clar pentru evitarea unor consecințe neprevăzute.
