Conform HotNews: Intervenții hidrotehnice din secolul 19, cauza reducerii debitului pe Chilia
Intervențiile hidrotehnice realizate pe Dunăre încă din secolul 19, în special cele menite să îmbunătățească navigația pe brațul Sulina, au condus la o scădere semnificativă a debitului de apă pe brațul Chilia. Astfel, dacă în 1860 circa două treimi din apele Dunării curgeau pe Chilia, în prezent procentul a ajuns la aproximativ 40%, restul fiind redistribuit pe brațele Sulina și Sfântu Gheorghe. Aceste modificări, deși au avut scopuri practice la vremea respectivă, au reconfigurat echilibrul hidrologic al Deltei Dunării pe termen lung.
Discuțiile despre scăderea nivelului Dunării au generat, în ultima perioadă, speculații legate de lucrările ucrainene pe canalul Bâstroe. Directorul general al Institutului GeoEcoMar, Adrian Stănică, a clarificat însă că aceste îngrijorări sunt, în mare parte, nefondate din punct de vedere hidrologic. Specialistul subliniază importanța unei perspective istorice asupra modificărilor debitelor Dunării, punând accent pe intervențiile ample efectuate pe teritoriul Deltei.
Modificarea distribuției apelor în Deltă de-a lungul timpului
După Războiul Crimeei, în 1856, situația hidrologică a Dunării era diferită. Brațul Chilia era cel mai activ, preluând peste două treimi din debitul total, în timp ce brațul Tulcea, care ulterior se divide în Sulina și Sfântu Gheorghe, primea restul apelor. Prima intervenție majoră a venit din partea Comisiunii Europene a Dunării, condusă de inginerul Sir Charles Hartley, care a proiectat tăierea meandrelor pentru a fluidiza navigația pe brațul Sulina. Această măsură a crescut panta hidraulică pe Sulina, determinând-o să preia mai multă apă în detrimentul Chiliei.
Ulterior, în secolul XX, alte intervenții hidrotehnice au continuat să influențeze distribuția apelor. Instalarea unui epiu la Ceatal Ismail, în Ucraina, a crescut debitul spre brațul Tulcea, iar rectificarea meandrelor de pe brațul Sfântu Gheorghe, în anii 1980, a condus la o creștere a debitelor și pe acest braț. Aceste acțiuni combinate au dus la redistribuirea apei, cu un flux semnificativ direcționat către brațele Sulina și Sfântu Gheorghe, inclusiv spre complexul Razelm-Sinoie.
Speculațiile despre canalul Bâstroe, respinse ca nefondate
În contextul actual al debitului scăzut al Dunării, au apărut temeri că lucrările ucrainene pe canalul Bâstroe ar putea afecta nivelul apei sau transportul naval, în detrimentul celui românesc pe brațul Sulina. Adrian Stănică respinge aceste speculații, catalogându-le ca fiind „puerile și contrare legilor fizicii”. El explică faptul că impactul unor lucrări de dragare de scurtă durată, precum cele de la Bâstroe, este localizat și nu poate influența semnificativ debitele pe distanțe mari.
Directorul GeoEcoMar atrage atenția asupra faptului că fluviul Dunărea posedă o forță enormă, iar orice dragaj realizat necesită întreținere frecventă, implicând costuri și timp considerabile. Specialistul regretă că anumite studii și planuri de intervenție, efectuate încă dinaintea construcției unei centrale nucleare și vizând probleme hidrologice specifice, precum situația de la Bala, au rămas doar pe hârtie, nefiind implementate.
Sursa: HotNews
