Conform Ilmattino.it: Jannik Sinner, numărul 1 mondial în tenis, a stârnit îngrijorare în rândul fanilor și al specialiștilor din cauza unor probleme la genunchiul drept. Informațiile apărute în presă sugerează că sportivul italian s-ar fi supus unor investigații medicale la Milano, înaintea plecării către Statele Unite, unde urmează să participe la Masters 1000 de la Cincinnati.
Ce se întâmplă cu genunchiul lui Sinner?
Întrebat despre situația genunchiului numărului 1 ATP, profesorul Andrea Bernetti, specialist în medicină fizică și recuperare la Universitatea Salento și secretar general al Societății Italiene de Medicină Fizică și Recuperare (SIMFER), a oferit o perspectivă generală. Acesta a explicat că, în absența unui traumatism acut, problemele la genunchi ale unui tenismen indică, cel mai probabil, o patologie de suprasolicitare. Aceasta apare din cauza solicitărilor intense, precum săriturile, opririle bruște, schimbările de direcție și alunecările specifice tenisului modern.
Decizia staff-ului lui Sinner de a proceda cu precauție, evitând suprasolicitarea genunchiului, este una logică, conform specialistului. Aceasta permite o gestionare atentă a efortului și aplicarea unui protocol terapeutic adecvat. Scopul este ca sportivul să ajungă în cea mai bună formă posibilă la US Open, cel mai important turneu din calendarul său, protejând în același timp articulația.
Riscurile suprasolicitării și statistici privind accidentările
Pentru sportivii de performanță, gestionarea rapidă a oricărui disconfort la nivelul membrelor inferioare este crucială, având în vedere stresul constant la care sunt supuse acestea. Suprasolicitarea reprezintă un pericol real în tenis. Microtraumatismele repetate asupra țesuturilor musculo-scheletice pot depăși capacitatea de compensare și regenerare a corpului.
Studiile în domeniu subliniază solicitarea accentuată a articulațiilor membrelor inferioare în tenis. Accidentările acestora reprezintă între 31% și 67% din totalul traumelor în acest sport, depășind frecvența leziunilor la membrele superioare. Articulația genunchiului este implicată în aproximativ 10-15% din totalul accidentărilor suferite de tenismeni. Interesant este că 60-70% dintre aceste leziuni la genunchi nu sunt cauzate de un eveniment traumatic brusc, ci sunt clasificate ca accidentări de suprasolicitare (overuse).
Patologii comune și simptome la nivelul genunchiului
Printre cele mai frecvente patologii ale genunchiului cauzate de suprasolicitare în tenis se numără tendinopatia rotuliană, cunoscută și sub numele de „Jumper’s Knee”. Aceasta apare din cauza solicitării tendonului rotulian în timpul săriturilor pentru serviciu și a opririlor rapide. Condiția provoacă degenerare și inflamație, manifestându-se prin durere ascuțită în partea frontală a genunchiului.
Alte afecțiuni întâlnite sunt tendinopatia cvadricipitală, similară cu cea rotuliană, dar localizată deasupra rotulei, sindromul femuro-patelar, cauzat de fricțiunea dintre rotulă și femur, și sindromul bandei iliotibiale. Ultima se manifestă prin durere pe partea laterală a genunchiului, rezultată din frecarea continuă a bandei de țesut fibros de condilul femural lateral, accentuată de mișcările specifice tenisului.
Bernetti menționează și leziunile meniscale ca fiind frecvente, reprezentând circa 10-20% din totalul accidentărilor la genunchi la tinerii sportivi, iar tenisul nu face excepție. Meniscurile, amortizoare din fibrocartilaj situate între femur și tibie, suportă forțe mari de compresiune și forfecare în timpul meciurilor. Leziunile meniscale pot fi traumatice, necesitând adesea intervenție chirurgicală, sau degenerative, cauzate de suprasolicitare. Acestea din urmă se manifestă prin durere surdă, senzații de instabilitate sau „clicuri” articulare, în special sub sarcină, și pot fi însoțite de acumulări de lichid în articulație. Solicitările pot afecta și osul subcondral, provocând edem în zona condililor femurali sau a platoului tibial.
Opțiuni terapeutice
Pentru tratarea acestor afecțiuni, Bernetti subliniază o serie de posibilități terapeutice. Printre acestea se numără hidrokinetoterapia (exerciții terapeutice în apă), terapiile fizice instrumentale (unde de șoc focale, câmpuri electromagnetice pulsate, laser-terapie), terapia infiltrativă cu acid hialuronic, plasmă bogată în trombocite (PRP), colagen și ozonoterapie. Fiecare dintre aceste opțiuni trebuie evaluată individual, în funcție de diagnosticul specific și de caracteristicile fiecărui atlet.
Sursa: Ilmattino.it
